Eveniment

Chiţoiu: Guvernul nu are nicio problemă cu îndeplinirea ţintelor asumate faţă de FMI

Mediafax Foto

Autor: Raluca Ghinea

03.06.2013, 19:55 241

Ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu a spus ieri  că Guvernul nu are nicio problemă până la acest moment privind îndeplinirea ţintelor asumate faţă de Fondul Monetar Internaţional şi speră că până la 20 iunie, data limită pentru privatizarea CFR Marfă, să aibă toate ţintele îndeplinite.

„Noi sperăm ca până pe data de 20 iunie să avem toate ţintele asumate îndeplinite. De ce spun 20 iunie? Pentru că atunci este data finală pentru privatizarea CFR Marfă şi trebuie să avem un rezultat“, a afirmat Chiţoiu după ce a participat la o şedinţă a grupului parlamentar PSD din Senat.

Întrebat de jurnalişti dacă există vreo problemă până în prezent pentru îndeplinirea ţintelor asumate de Guvern, ministrul a arătat că nu există nicio problemă.

În ceea ce priveşte un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, Chiţoiu a spus că discuţia pe această temă va avea loc după intrarea scrisorii în boardul FMI. „Un nou acord cu Fondul Monetar îl vom discuta, discuţiile vor pleca imediat după ce scrisoarea va intra în boardul Fondului Monetar, după data de 20-25 iunie a acestui an“, a explicat Chiţoiu.

Consiliul Director al FMI va analiza pe 26 iunie dacă România a îndeplinit precondiţiile pentru finalizarea cu succes a acordului cu instituţia finan­ciară, iar în cazul unei evaluări negative înţelegerea va expira de facto, au declarat surse guvernamentale. Principalele pre­condiţii sunt achitarea arieratelor de către autorităţile locale şi privatizarea CFR Marfă. Achitarea arieratelor de către autorităţile locale este un angajament asumat constant de România în negocierile cu FMI şi nerespectat de fiecare dată.

Premierul Victor Ponta a declarat în urmă cu două săptă­mâni că problema arieratelor nu este rezolvată, arătând însă că aceasta poate fi soluţionată până când se reuneşte boardul FMI. Boardul FMI a aprobat în martie extinderea cu trei luni, până în luna iunie, a acordului cu România, astfel încât autorităţile de la Bucureşti să aibă timp să îndeplinească obiectivele asumate în relaţia cu instituţia financiară.

Guvernul a anunţat că intenţionează să încheie un nou acord cu FMI în vara acestui an.

România are în derulare un acord preventiv cu FMI şi UE de 5 miliarde euro, fonduri care sunt accesate doar în caz de necesitate. În luna ianuarie o misiune comună a experţiilor internaţionali a negociat cu Guvernul mai multe măsuri de reforme structurale şi privatizări care ar urma să fie implementate pentru ca înţelegerea să poată fi încheiată, cu o întârziere de trei luni faţă de programul iniţial.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 04.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO