Eveniment

Christian Năsulea, profesor Universitatea din Bucureşti: Sunt şanse mari ca inflaţia să crească la peste 20% VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu

13.11.2022, 10:00 6571

Economiştii sunt de părere că problema inflaţiei s-ar putea agrava în perioada următoare şi aceasta ar putea depăşi pragul de 20%. Iarna şi nevoia de a consuma mai mult gaz pe fondul unei răciri exagerate a vremii poate împinge inflaţia peste nivelul la care este situată în prezent. Rezultatele finale vor putea fi văzute undeva la începutul anului 2023, când potrivit calculelor inflaţia ar putea ajunge chiar şi la 25%.

„Sunt şanse destul de mari ca inflaţia să depăşească pragul de 20% în acest moment. Preţurile care au fost calculate până acum se raportează întotdeauna la ultimele 12 luni. N-am avut încă nişte luni cu preţurile de la energie crescute foarte mult astfel încât să putem să adăugăm la calculul inflaţiei şi aceste costuri. Vine iarna, o să se facă frig şi dacă acest lucru se întâmplă automat vom consuma foarte multe gaze naturale. Acestea se vor scumpi şi vom aduna la indicele preţurilor de consum şi aceste creşteri. Când vom trage linie după ce se termină iarna şi începem să comparăm martie 2023 cu martie 2022 când preţurile gazelor nu au fost atât de mari s-ar putea să vedem o inflaţie care să iasă la 25%”, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie în cadrul Universităţii din Bucureşti, la emisiunea de business ZF Live.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO