Eveniment

Cibernetica, Relaţiile Internaţionale şi Contabilitatea sunt facultăţile care adună cei mai mulţi candidaţi pentru ASE

Cibernetica, Relaţiile Internaţionale şi...

Autor: Corina Mirea

25.07.2014, 00:07 6421

Cei mai mulţi au ales Facultatea de cibernetică, statistică şi informatică economică (circa 1.900 de tineri), preferinţele candidaţilor ASE fiind simi­lare cu cele de anul trecut. Pe de altă parte, dintr-o facultate care în vara trecută se afla la coada clasamentului celor mai interesante domenii în care tinerii îşi doreau să se specializeze, Facultatea de eelaţii econo­mice internaţionale (REI) a atras anul acesta peste 1.000 de candidaţi (cu câteva sute mai mulţi ca în 2013).

„Cibernetica pare a fi o alegere în­ţe­leaptă din partea tinerilor pentru că există multe joburi pentru IT-işti junior pe piaţă. Din păcate, avem foarte mulţi absolvenţi de ASE cărora nu le găsim loc de muncă pur şi simplu pentru că sunt prea mulţi în com­paraţie cu numărul de joburi pentru care se cere expertiza lor. Şi este greu chiar şi pentru cei care termină cibernetica, deşi mulţi sunt foarte buni, pentru că angajatorii preferă, în general, absolvenţi cu profil IT de la Universitatea Politehnică Bucureşti, pentru că sunt mai specializaţi pe meserie“, spune Cristina Săvuică, director general al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Lugera România. Pe de altă parte, ea mai precizează că cei care au ales să se înscrie la relaţii economice internaţionale au fost mai puţin inspiraţi, având în vedere că, în cele mai multe cazuri, absolvenţii unei astfel de specializări nu reuşesc să se angajeze în domeniul pentru care s-au pregătit (adică diplomaţie sau în instituţii care lucrează cu mediul extern), ci fie într-un call center sau într-o bancă  pe poziţii de suport clienţi. Totuşi, dacă într-o bancă un tânăr fără experienţă angajat ca funcţionar câştigă în jur de 200 de euro net, într-un call center salariile pornesc de la 400 de euro net (pentru candidaţii care nu au experienţă pe piaţa muncii) pentru poziţii de suport clienţi în limba engleză şi pot ajunge chiar şi la 800 de euro pe lună dacă aceştia cunosc o limbă „exotică“ (olandeză), potrivit informaţiilor din piaţă. Iar ab­sol­venţii de REI par a fi candidaţii perfecţi pen­tru astfel de joburi, având în vedere că încă din primul an de facultate limba engleză este obligatorie şi trebuie să îşi aleagă şi o a doua limbă străină pe care să o studieze (pot opta pen­tru franceză, rusă sau germană).

După ce conducerea ASE a decis în acest an să elimine pentru a treia oară exa­me­nul scris - „barometrul“ real al nivelului de pregătire al tinerilor - şi să îl înlocuiască cu admiterea pe baza unui eseu motivaţional şi a mediei obţinute la bacalaureat, numărul can­didaţilor înscrişi pe listele instituţiei a crescut semnificativ. Anul trecut doar puţin peste 3.000 de absolvenţi de bacalaureat s-au luptat pe mai mult de 5.000 de locuri scoa­se la concurs de ASE la buget şi taxă, iar anul acesta, pe aceleaşi locuri s-au înscris aproa­pe 8.500 de tineri. Diferenţa este că în va­ra lui 2013 condu­ce­rea ASE a organizat exa­menul scris pentru a tria candidaţii (după ce fosta conducere l-a eli­minat în 2011 pen­tru a reuşi să-şi ocupe locurile de la taxă).

„Cred că a fost o decizie bună pentru că exa­menul de bacalaureat este foarte riguros acum şi evaluează foarte bine nivelul de pregătire al tinerilor. Mai mult, o bună parte din informaţiile necesare lor pentru exame­nul de admitere se regăseau şi în materia studiată pentru bacalaureat, deci îl repetam într-un fel. Singurul avantaj de anul trecut al examenului scris a fost fidelizarea candida­ţilor, pentru că cei care au venit îşi doreau să opteze pentru ASE de mult timp şi aveau intenţia să rămână la noi“, spune rectorul ASE Pavel Năstase.

În 2012 însă, când candida pentru po­zi­ţia de rector al ASE, el susţinea că examenul scris de la admitere este necesar pentru eva­lua­rea competenţelor necesare înţelegerii pregătirii în domeniul economic. Printre cele mai căutate facultăţi din ca­drul ASE de anul acesta se mai numără şi con­tabilitatea, informatica de gestiune sau cea de finanţe, bănci, asigurări şi burse de valori.

ASE cuprinde unsprezece facultăţi şi are un buget anual de peste 50 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO