Eveniment

Cine este Claudiu Năsui, noul preşedinte al USR Bucureşti. DOCUMENT declaraţia de avere

Cine este Claudiu Năsui, noul preşedinte al USR Bucureşti. DOCUMENT declaraţia de avere

Autor: Elena Crangasu

10.12.2019, 13:08 2598

Deputatul Claudiu Năsui a fost ales preşedinte al organizaţiei USR Bucureşti, iar liderul partidului, Dan Barna, i-a transmis felicitări şi s-a arătat convins că acesta şi echipa pe care o va coordona ”vor face lucruri bune în cea mai importantă filială”.

”Succes noii conduceri USR Bucureşti. Oricât de mult se miră unii care privesc din afară, USR a fost şi rămâne cel mai democratic şi deschis partid românesc. Atunci când dezbatem ceva, o facem serios şi cu toată lumea. Atunci când avem alegeri le facem sub lumina reflectoarelor, în faţa membrilor noştri care pot pune întrebări, pot emite opinii, pot critica sau aprecia oferta de pe buletinele de vot. Aşa s-a întâmplat şi zilele acestea la filiala Bucureşti, unde, după o competiţie deschisă, a fost aleasă noua conducere. Îi felicit în primul rând pe cei care şi-au luat din timpul lor pentru a merge la vot. Au arătat un nivel de implicare cu care, deşi ne-am obişnuit, ne mândrim încă şi o să facem în continuare. Îi felicit, apoi, pe noul preşedinte al USR Bucureşti, Claudiu Nasui, un politician tânăr şi echipa care va conduce Biroul Municipal. Le transmit toată încrederea şi sprijinul meu şi al conducerii naţionale”, a scris pe Facebook Dan Barna.

El a mai afirmatr că Năsui şi echipa sa vor face lucruri bune în cea mai importantă filială a partidului.

”La fel de bine ştiu că nu o să le fie uşor - au de decis echipe pentru locale, au de gestionat o relaţie cu partenerii de alianţă, dar, mai ales, au de administrat relaţia cu cel mai pretenţios electorat din ţară. Dar nimeni nu a intrat în Uniunea Salvaţi România - USR crezând că o să fie uşor. Tocmai de aceea o să şi reuşim. Împreună suntem USR şi împreună o să ne uităm înapoi cu mândrie când va veni vremea evaluărilor. Succes Claudiu, succes USR Bucureşti”, a conchis preşedintele USR.

Alegerile pentru funcţia de preşedinte USR Bucureşti şi pentru componenţa Biroului Municipal s-au desfăşurat duminică şi luni. Potrivit statutului, candidaţii la aceste funcţii sunt votaţi de toţi membrii USR Bucureşti.

Potrivit site-ului oficial al USR, Claudiu Iulius Gavril Năsui s-a născut în Bucureşti şi este economist specializat în finanţe. A făcut parte din cabinetul Ministrului Finanţelor Publice în cadrul guvernului Cioloş, unde a lucrat la proiecte de transparenţă bugetară, îmbunătăţirea legislaţiei privind investiţiile publice şi dezvoltarea mijloacelor moderne de plată a impozitelor cu cardul.

Înainte de a se alătura guvernului, Claudiu a lucrat exclusiv în sectorul privat, în consultanţă financiară şi în sectorul bancar. Claudiu a absolvit de la facultatea de finanţe a universităţii Paris-Dauphine şi a efectuat un Master la universitatea Bocconi, în Italia, tot în domeniu finanţelor.

Întors după studii în România, Claudiu a fondat Societatea pentru Libertate Individuală, asociaţie non-profit prin care a desfăşurat multiple proiecte vizând transparentizarea administraţiei publice, educaţia economică şi promovarea libertăţii economice. Printre acestea se numără Economy Works, seria de cursuri online de economie dedicată liceenilor în care elevii sunt premiaţi cu premii în bani şi cu participarea complet gratuită la şcoli de vară din Germania şi Statele Unite.

În 2014, pentru a combate promisiunile populiste ale unei clase politice devenite iresponsabilă, care promite veşnice scăderi de taxe şi creşteri de cheltuieli, Claudiu a lansat Open Budget, platforma de transparenţă bugetară care prezintă bugetul statului într-un mod inteligibil şi transparent oricui este interesat. Platforma permite, de asemenea, simularea de multiple alocări bugetare cu scopul de combate iresponsabilitatea politicilor publice prin transparenţă sporită.

Vedeţi AICI declaraţia de avere.

AFACERI DE LA ZERO