UPDATE: Clotilde Armand, candidatul USB, a obţinut 28,7% din voturi, potrivit datelor provizorii BEC, comunicate luni, fiind depăşită de candidatul PSD, Daniel Tudorache, care a fost votat de 31,1% dintre alegători.
Clotilde Armand a mai spus că priorităţile sale, în cazul în care va fi primarul sectorului 1, vor fi atragerea fondurilor europene, transparentizarea completă a sistemului, eliminarea corupţiei.
"România are un potenţial extrem de mare, este o ţară care are multe, multe atuuri, o ţară care trebuie să fie la acelaşi nivel ca vestul Europei şi clasa politică o ţine în jos", a subliniat ea.
Candidatul USB s-a mai arătat dezamăgită că partidul său a avut o prezenţă mică la televiziunile de ştiri şi a amintit că pe parcursul întregii campanii a fost prezentă pe stradă şi a vorbit cu oamenii.
Clotilde Armand este născută în Franţa, manager Egis România şi inginer cu studii la Massachussetts Institute of Technology şi Ecole Centrale din Paris. Ea este căsătorită cu un cetăţean român, Sergiu Moroianu. ''Sunt născută în Franţa, familia mea locuieşte la Vichy în regiunea istorică Bourbonnais. La Vichy, staţiune balneară burgheză, au fost trei generaţii de doctori Armand-Giraudoux. Bunica mea paternă era verişoară primară a scriitorului Jean Giraudoux, iar bunica maternă era fiica contelui de Champs de Saint-Leger'', se prezintă Clotilde Armand pe site-ul personal, precizând că Nicuşor Dan este colegul soţului ei la Institutul de Matematică al Academiei Române.
Am ales să trăiesc în România deoarece soţul meu este român. Ne-am cunoscut pe când aveam 22 de ani, în timpul studiilor în SUA la MIT. Acolo studenţii europeni se strângeau în Clubul European, chiar dacă exista o demarcaţie naturală pe linia est-vest pe care la început nu o înţelegeam. La MIT sunt mulţi asiatici, americani, indieni, fiecare cu specificul lor. În faţa altor culturi complet diferite, noi europenii ne simţeam mult mai solidari între noi decât aici în Europa, unde contează foarte mult chiar şi din ce regiune eşti.În 1999 ne-am stabilit prima dată în România, am mai plecat apoi câţiva ani în Germania şi Franţa, dar am simţit mereu că locul meu este aici. Până la urmă, eu şi familia mea am hotărât să ne stabilim definitiv la Bucureşti, mai ales că trei dintre copiii noştri s-au născut în România. . De când am făcut această alegere am cerut cetăţenia română, pe care am obţinut-o în 2015. Astăzi nu-mi imaginez viaţa mea în altă parte decât în România. De fapt, sunt apropiată sufleteşte de români. De ce? Am să revin asupra acestui lucru.”
Gândul: Vă urmăresc de când v-aţi lansat candidatura şi tot timpul, la fiecare apariţie, zâmbiţi. Cum vă descurcaţi, cum mai faceţi faţă într-o ţară în care toată lumea aproape este tristă?
Clotilde Armand: Nu sunt de părerea aceasta. Să ştiţi că nici eu nu am o viaţă uşoară. La momentul actual soţul meu este plecat la o conferinţă departe de România, am copii acasă, trebuie să mă ocup de ei.
De ce credeţi că românii nu sunt atât de optimişti?
Eu regret faptul că unii dintre ei s-au resemnat. Eu cred că lupta în sine e un lucru bun. Eu cred ca toţi avem o datorie faţă de comunitatea în care trăim şi trebuie să luptăm pentru ea. E adevărat că eu am primit foarte mult din viaţă, o familie care m-a educat într-un mod foarte bun, foarte generos, o educaţie foarte bună. Familia pe care mi-am făcut-o cu soţul meu a fost tot ce mi-am dorit, copiii, prietenii şi toţi oamenii cu care lucrez aici în România. Am primit foarte mult şi mi se pare normal să dau înapoi foarte mult.
Poate că din acest motiv zâmbesc, pentru a încerca să dau energia mea şi optimismul meu.
De când sunteţi în România?
Am venit să ne instalăm aici în ă99, dar prima călătorie a mea în România, prima dată când am pus piciorul în România, a fost exact acum douăzeci de ani, în 1996.
Şi cum vi s-a părut, a fost genul de moment în care aţi zis „Uau! Aici e locul în care vreau să trăiesc” ?
Aşa a fost, să ştiţi. Eu m-am întâlnit cu viitorul meu soţ în America. A fost ziua Europei şi chiar asta am povestit cu el. M-am întâlnit cu el Clubul European. Eram în America şi noi, europenii, aveam aceeaşi cultură şi deodată eram împreună. Ştiţi, aveam o proximitate culturală de valori foarte mare şi el când a vrut să mă convingă să mă căsătoresc cu el am spus ok, dar trebuie să cunosc ţara ta. Făceam un internship, un stagiu, o practică la Paris şi timp de o săptămână am scăpat de practica aceasta şi am luat un avion şi am ajuns în Bucureşti. Am stat două zile în Bucureşti şi imediat m-a dus la munte, în munţii Făgăraş şi a fost o descoperire extraordinară, a fost un şoc vizual, estetic. Şi am spus da, o să venim în Romania.
Cred ca au fost şi lucruri care nu v-au plăcut totuşi...
Aveam 22 de ani si chiar mi-a plăcut absolut tot. Am fost un pic, cum să spun, un pic şocată, dar nu în sensul negativ. Mama soţului meu era divorţată, locuiau într-un apartament de bloc cu două camere. Acolo el a trăit cu fratele lui, o cameră pentru mama lui şi o cameră salon, totul împreună. Într-adevăr mi s-a părut că nu era foarte mult spaţiu si într-adevăr a fost pentru mine atunci un pic şoc. Dar restul, Bucureşti mi s-a părut un oraş de descoperit, un oraş extrem de frumos. Trebuie să ştiţi că noi, francezii, avem un ochi pentru patrimoniu. Franţa nu a fost mereu aşa de bine pusă în valoare cum este acum. Nici Spania, nici Italia. Noi ştim să vedem tot ce este frumos, chiar dacă este un pic de mizerie în faţă. Şi chiar să ştiţi că Bucureşti este un oraş foarte frumos.
De ce aţi intrat în politică?
Este un demers logic după tot ce am întreprins în ultimii douăzeci de ani, dacă tot vorbim de prima dată de când am pus piciorul în România,. şi care chiar a început mai devreme. Mereu am fost cineva care s-a implicat în viaţa comunităţii în care trăiesc. Când eram mică eram cercetaşă. Era un lucru pe care l-am învăţat de mici noi toţi, eu, fraţii mei, prietenii mei: trebuia să ne implicăm. Ca studentă mereu eram voluntară. Când am ajuns în România deja aveam un imens atu. Îl cunoşteam pe Nicuşor Dan, care este matematician exact cum este soţul meu şi chiar sunt prieteni de mult timp. Şi au făcut mai multe lucruri împreună. Soţul meu şi cu el au creat această Şcoală Normală Superioară al cărei obiectiv este de a încuraja studenţii cei mai buni, după ce au plecat în străinătate să-şi facă doctoratul, fiindcă cei mai buni aşa vor face, să vină înapoi în ţară, pentru că aici au obţinut o educaţie de elită, bună şi au plecat optimişti şi pozitivi. Sunt mai multe acţiuni pe care le-am făcut cu Nicuşor. Am susţinut Asociaţia Salvaţi Bucureştiul. Într-adevăr, când el ne-a rugat să ne implicăm mai departe în politică am acceptat. Trebuie să vedeţi un pic, noi mereu am luptat împotriva instituţiilor de stat, am luptat la început cu vorbe. Am văzut că nu e suficient. Am luptat apoi în justiţie. Am văzut şi aici că nu e neapărat suficient, chiar dacă am câştigat aproape 90 de procese. Şi atunci ne-am gândit ok, trebuie să mergem şi mai departe în luptă şi cel mai firesc lucru este chiar noi să fim noua clasă politică. Noi ştim bine cum funcţionează statul fiindcă am luptat cu ei. Noi suntem competenţi, implicaţi, oameni care vor binele comunităţii, care au arătat că putem să facem. Ni se pare că acum este momentul de a schimba clasa politică.
Toţi politicienii în prag de alegeri spun că este momentul să schimbe clasa politică şi schimbarea o să vină cu ei. Până acuma nu prea am văzut o mare schimbare a clasei politice. De ce v-am crede pe dumneavoastră, doamnă?
Aveţi dreptate, dar vedeţi, ca şi în cazul unui sportiv sau manager într-o firmă privată, trebuie să ne uităm la ce au făcut, asta contează, ce au dovedit până acum. Eu cred că, dacă ne uităm la ce promit acum partidele, în viitorul domnilor de la PSD şi PNL sună foarte bine pentru bucureştenii mai ales din sectorul 1, dar cu prezentul şi cu trecutul stau mai prost. Noi dacă ne uităm la prezentul şi la trecutul se vede lupta pe care am dus-o, se vede faptul că Parcul Tineretului, chiar dacă au tăiat 300 de copaci, chiar dacă buldozerele erau acolo, noi am salvat acest parc şi am salvat prin perseverenţa noastră. Şi nu este singurul parc. Am spus 90 de procese câştigate, unde am luptat pentru binele comunităţii. La asta trebuie să ne uităm: trecutul, ce-am făcut, ce-am dovedit până acum.
Vorbeam şi cu Nicuşor Dan şi spunea că aţi avut o mare problemă şi v-a fost foarte greu să strângeţi semnăturile. Dacă sunteţi atât de entuziaşti, atât de competenţi şi sunteţi sau vreţi să fiţi o alternativă la clasa politică de ce credeţi că românii nu s-au înghesuit să vă dea semnătura, să vă dea această şansă de a candida atât de repede?
Până la urmă ştiţi că am strâns dublu de semnături decât era nevoie. Este un mic aspect cultural. Eu sunt manager de douăzeci de ani, am gestionat firme mari şi bugete mari şi acţiuni complicate şi complexe. Aici pentru mine era clar câte semnături trebuie să strângem în fiecare zi. Felul în care voluntarii, oamenii lor văd lucrurile e un pic diferit. La început nu s-au mişcat şi, când au văzut că chiar e nevoie de implicarea lor, a fost o mişcare imensă la sfârşit. Eu, chiar după ce s-a terminat termenul, primeam încă sute de semnături. E o formulă de gestionare a timpului din partea oamenilor. Eu cred în implicarea lor. Când vor vedea că într-adevăr se poate, cred că toţi vor veni să ne susţină.
Cam credeţi că va dura, în timp, această convingere?
La asta lucrăm acum. Din acest motiv sunt şi acum cu dumneavoastră. Suntem deja destul de numeroşi. Aşa spun mereu. Suntem competenţi, pentru că, v-am spus, ştim instituţiile statului şi prin jobul nostru fiecare suntem nişte profesionişti. Noi ştim ce avem de făcut. Suntem competenţi, suntem implicaţi, şi acest lucru sper că vi l-am dovedit, şi suntem din ce în ce mai mulţi. Eu cred că din elanul pe care îl văd, de toate scrisorile şi toate mesajele de încurajare pe care văd, eu cred că lucrurile se vor mişca. Când stau vorbă cu cineva după câteva minute sau şi chiar cei mai sceptici, după câteva minute, ei înţeleg că într-adevăr este o forţă, o forţă nouă care se ridică şi că avem şanse, să ştiţi, avem şanse mari.
Nu v-a întrebat nimeni de ce aţi renunţat la jobul dumneavoastră din multinaţională pentru administraţia locală? Totuşi un primar nu este chiar bine plătit...
Înţeleg ce spuneţi, dar trebuie să vedeţi un lucru. De douăzeci de ani fac meseria aceasta de management. Este un joc pe care îl cunosc bine, este într-adevăr o carieră interesantă, dar ar fi o onoare, chiar dacă acest cuvânt în România a pierdut un pic din sensul lui, ar fi o onoare să devin primar, în România, pentru a schimba lucrurile şi pentru acest lucru, vedeţi, sunt gata să renunţ la nişte venituri. Trebuie să vedeţi şi un lucru. Eu deja sunt o persoană destul de bogată, chiar dacă am început de la zero, când am venit din America, am locuit în acest apartament de care vă vorbeam mai devreme.
În ce cartier era?
Aviatorilor, Băneasa. Era matematiciană mama lui şi a primit acest apartament într-un bloc care abia fuseseră construit în sector 1. Eu deja sunt o persoană care am cu ce să trăiesc, să ştiţi, şi chiar mai mult, dar aici poate o parte dintre oameni, dintre cetăţeni nu m-ar înţelege. Am copii şi cred e bine să le arătăm că trebuie luptat şi că faptul că vom avea un venit un pic mai mic pentru ei va fi un lucru foarte bun.
Ce limbă vorbiţi în casă?
În casă eu vorbesc limba franceză cu copiii. Care este logica? Fiecare vorbeşte limba lui maternă. Nu e bine ca soţul meu să vorbească limba franceză cu ei, că are un accent. Nu e bine ca eu să vorbesc limba română cu ei, că vă daţi seama cum ar vorbi ei după. Ei sunt în sistemul de învăţământ românesc. Ei vorbesc română toată ziua şi aşa acum am spus deja în alte interviuri eu am dat aproape totul României, totuşi, eu cred că e bine ca copiii mei să ştie limba franceza. Eu ie-am învăţat să citească în franceză înainte să înveţe să citească în română, pentru că e mai dificil în limba franceză şi, din când în când, când am timp, le fac şi o dictare ca să ştie să scrie fără greşeli. Eu sper că vor fi suficienţi de inteligenţi şi implicaţi, ca să spun aşa, ca să înveţe să scrie în franceză fără greşeli.
Copiii dumneavoastră învaţă la o şcoală publică, de cartier?
Da. Cele trei fetiţe mici se duc, cum aţi spus dv, la o şcoală publică din cartier şi băiatul nostru, care a fost la început la Tudor Vianu, în sectorul 1 - totul este în sectorul 1 - s-a dus la acest liceu de olimpici, într-o clasă de olimpici, într-un liceu privat, dar şi acolo are bursă pentru că este un elev foarte bun.
Soţul dumneavoastră e la fel de implicat ca dumneavoastră sau v-a spus: ce te-a apucat acuma să intri in politică, să-ţi laşi jobul? Ce ne facem?
Nu, el e extrem de mândru de mine. El mă susţine foarte mult. El este o persoană care este mai rezervată decât mine, mai puţin expansiv şi i-ar fi mult mai dificil să facă ceea ce fac. El este un matematician, face cercetare la Institutul de Matematică al Academiei Române, tot în sectorul 1. El mă susţine foarte, foarte mult şi, de fapt, mi-e extrem de recunoscător că fac acest lucru.
