♦ Clădirile care vor fi finalizate începând de anul acesta trebuie să fie cât mai aproape de un consum de energie zero, iar dacă acest consum există, el trebuie asigurat din surse regenerabile ♦ Mai departe, decarbonizarea proceselor de producţie şi proiectele de eficienţă energetică au devenit obligatorii pentru industrie ♦ Care este impactul „înverzirii“ forţate a economiei şi cine plăteşte nota de plată? Aflaţi la ZF Power Summit 2021.
Radu Dudău, director Energy Policy Group (EPG), Lucian Enaru, director general Schneider Electric România, Harri Kiiski, CEO Azomures, şi Mihai Rohan, preşedintele PATROMAT se numără printre speakerii care au acceptat invitaţia ZF într-o dezbatere dedicată impactului normelor de mediu asupra industriei locale.
Există reglementările necesare pentru a putea livra de anul acesta clădiri cu un consum energetic zero? Ce va însemna acest standard pentru piaţa construcţiilor, de la organizarea şantierelor, materialele folosite, instalaţiile electrice şi la final costuri pe metrul pătrat? Cine cumpără astfel de clădiri mai ales în contextul în care pandemia a schimbat complet felul în care muncim? Care sunt principalele provocări legate de decarbonizarea industrială? Care sunt cele mai vulnerabile sectoare economice? Avem firme locale specializate în astfel de proiecte de decarbonizare şi eficienţă energetică, producători de echipamente astfel încât acest proces de înverzire să genereze creştere economică locală?
Unii dintre cei mai buni specialişti au acceptat invitaţia ZF la dialog pentru a vedea cum tranziţia energetică poate deveni o oportunitate de creştere pentru industria locală. ZF Power Summit este cel mai important eveniment dedicat energiei găzduit de platforma media ZF.
După un an cu totul excepţional, ZF Power Summit propune în 2021 o temă care poate accelera redresarea postpandemie: cum devine tranziţia energetică noul val de creştere pentru România? Cei mai în măsură oameni să răspundă la această întrebare şi-au confirmat deja prezenţa.
Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, cel care conduce de la cel mai înalt nivel realizarea şi implementarea Green Deal şi a directivelor care vor asigura neutralitatea climatică la nivelul anului 2050 în Uniunea Europeană, va deschide ediţia de anul acesta a ZF Power Summit.
Evenimentul va avea loc în perioada 23-24 februarie, într-un format hibrid, care va include intervenţii în exclusivitate, interviuri one on one, dar şi dezbateri online, rezultând un concept interactiv care respectă toate regulile de siguranţă impuse. Timp de un deceniu, ZF Power Summit a adunat sute de lideri şi mii de participanţi în jurul dezbaterilor sale, a intuit tendinţe, a generat controverse şi a dovedit necesitatea discuţiilor deschise în jurul unui subiect care ne priveşte pe toţi, energia, în toate formele ei.
Cu direcţiile potrivite şi investiţiile corecte, tranziţia energetică are în ea energia de a deveni un motor de dezvoltare, după cel din auto. Va şti România să-şi joace cărţile?
Aflaţi la ZF Power Summit 2021, un eveniment cu o structură nouă, perfect adaptată actualelor condiţii.
De zece ani, totul despre energie.