Eveniment

Clanul SICILIENILOR de pe Calea Victoriei

no title

Autor: Mădălina CHIŢU

28.11.2011, 21:21 2960

Pe 27 noiembrie, Manuel Castro, sicilianul cu cofetărie pe Calea Victoriei, a făcut un an de când a fost adoptat de România. A venit aici cu familia şi a decis să se stabilească în Bucureşti. Limba a învăţat-o repede, în doar două luni, ca să se înţeleagă cu clienţii care vin să-i cumpere specialităţile dulci.

Înainte de a veni în noua lui patrie, nu ştia mai nimic despre România. Doar ce îi mai povestiseră prietenii italieni, stabiliţi aici de 20 de ani, dar şi tatăl lui, care mai vizitase ţara. "Prima dată am venit într-o vacanţă. Am văzut şi m-am convins că România este o ţară frumoasă, lumea este civilizată. Nu semăna deloc cu România prezentată la televizor sau prin ziarele din Italia. Aşa am decis, împreună cu tata, să deschidem o cofetărie. Am spus că ne încercăm norocul. Ţara se află în ascensiune din punct de vedere economic. Important este să ştii cu ce să vii pe piaţă pentru a avea noroc în afaceri", povesteşte sicilianul pentru gândul.

Cum se împart sarcinile într-o familie italiană

Manuel Castro şi-a încercat norocul în afaceri în România. "În Sicilia făceam altceva. Am călătorit prin lume. Am lucrat puţin şi prin Barcelona. Ne-am gândit la o cofetărie pentru că am dorit să împărtăşim cu românii ceva din tradiţia noastră culinară", spune tânărul de 21 de ani.Mai mult despre de ce iubim România aici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO