Eveniment

Cluj-Napoca intră oficial în carantină de noapte şi în timpul săptămânii

Cluj-Napoca intră oficial în carantină de noapte şi...

Autor: Mediafax

06.10.2021, 16:39 4198

Cluj-Napoca intră, începând de joi, oficial în carantină de noapte şi în timpul săptămânii, după ce rata de infectare a ajuns la 8,50.

După ce oraşul Cluj-Napoca a ajuns la o rată de infectare de 8,50 la mie, începând de joi se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei în intervalul orar 20.00 - 5.00, cu anumite excepţii.

Magazinele se închid la ora 22.00, oră după care pot livra la domiciliu.

Persoanele vaccinate şi cele trecute prin boală nu sunt vizate de restricţii.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

De asemenea, pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO