Eveniment

CNADNR face 5 kilometri din centura Braşovului cu 26 mil. euro

CNADNR face 5 kilometri din centura Braşovului cu 26...

Autor: Ioan Dornescu

16.12.2013, 19:32 699

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) vrea să contracteze lucrări de proiectare şi construcţie a unui tronson de 4,9 kilometri al variantei de ocolire Braşov, proiect cu o valoare estimată cuprinsă între 118,2 mil. lei (26,5 mil. euro) şi 128,8 mil. lei (28,9 mil. euro), fără TVA.

Lucrările de proiectare şi execuţie a variantei de ocolire a municipiului Braşov, tronson II, DN 11 - DN 13, sunt estimate la 118,2 mil. lei fără TVA, valoare la care se vor raporta ofertanţii pentru elaborarea propunerii financiare, iar suma de 10,55 mil. lei este prevăzută pentru achiziţia ulterioară de servicii şi lucrări similare, se arată într-un anunţ de participare al CNADNR.

Contractul va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile (85%) şi bani de la buget, iar termenul pentru finalizare este de 39 de luni de la data atribuirii.
Proiectul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 5 februarie.
Tronsonul III al şoselei de centură Braşov a fost deschis circulaţiei la începutul lunii decembrie.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO