• Leu / EUR5.2436
  • Leu / GBP6.1375
  • Leu / USD4.5389
Eveniment

CNAIR anunţă restricţii de tonaj pe drumurile din şapte judeţe, din cauza codului roşu de caniculă

CNAIR anunţă restricţii de tonaj pe drumurile din...

Autor: Diana Nunut, Mediafax

04.08.2026, 17:56 68

CNAIR a anunţat instituirea unor restricţii temporare de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, miercuri, 5 august, în intervalul orar 12:00–20:00, pe sectoarele de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi din şapte judeţe. 

CNAIR a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, că vor fi restricţii de tonaj pentru autovehiculele cu masa totală autorizată mai mare de 7,5 tone, pe sectoarele de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi din şapte judeţe aflate sub avertizare de Cod Roşu de caniculă.

Potrivit CNAIR, restricţiile de tonaj se vor aplica pe drumurile din judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin.

Te-ar putea interesa și:

CNAIR arată că măsura are ca scop „protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv prevenirea deformaţiilor majore ireversibile, care implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă”.Restricţiile nu se aplică mai multor categorii de transporturi considerate esenţiale, printre care:

transportul de persoane;
transportul de animale vii şi produse perisabile;
transporturile funerare şi poştale;
distribuţia de carburanţi;
transporturile de apă îmbuteliată şi băuturi răcoritoare;
transporturile de produse alimentare;
transporturile de mărfuri cu temperatură controlată;
transporturile din cadrul Sistemului Garanţie-Returnare (SGR);
utilajele CNAIR şi cele implicate în lucrările de construcţie şi întreţinere a infrastructurii rutiere.

Totodată, CNAIR menţionează că vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor care desfăşoară activităţi necesare derulării contractelor pentru construcţia, modernizarea şi întreţinerea infrastructurii rutiere naţionale (drumuri naţionale, drumuri expres, autostrăzi).

 

Potrivit ANM, miercuri şi joi, codul roşu va fi afecta judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin.

Potrivit meteorologilor, „temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade în judeţele Maramureş, Satu Mare şi Sălaj şi de 39…41 de grade în judeţele Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin”.

ANM avertizează că disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar nopţile vor rămâne tropicale, cu temperaturi minime de până la 25-26 de grade, cele mai ridicate valori urmând să fie înregistrate în dealurile Crişanei.

 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2436
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2436
Azi: 4.5389
Diferență: -0,1891
Ieri: 4.5389
Azi: 6.1375
Diferență: 0,0717
Ieri: 6.1375