Eveniment

CNCAV: Aproape 57.000 de români au fost vaccinaţi în ultimele 24 de ore

CNCAV: Aproape 57.000 de români au fost vaccinaţi în...

Autor: Andreea Tobias

11.04.2021, 17:56 120

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţii privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că duminică au fost vaccinate în România 56.988 de persoane.

Dintre cele 56.988 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 28.194 au primit prima doză de vaccin, iar 28.794 a doua doză.

47.277 de persoane au primit vaccin de la Pfizer, 7.553 de la Moderna şi 2.158 vaccin de la AstraZeneca.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost vaccinate 2.286.546 de persoane, dintre care 1.412.787 au primit ambele doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 73 de reacţii adverse.

Din decembrie 2020, au fost înregistrate 12.145 de reacţii adverse, dintre care 5.608 după Pfizer, 5.527 după AstraZeneca şi 1.010 după Moderna.

CNCAV precizează că 152 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO