Eveniment

Coaliţia pentru Dezvoltarea României: România poate şi trebuie să ajungă a zecea economie a UE, de pe locul al 16-lea ocupat în prezent

Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Români, Ramona Jurubiţă, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini, Ionuţ Simion, preşedinte AmCham România, Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane, şi Dragoş Roşca, preşedinte Romanian Business Leaders (de la stânga), membrii Consiliului Director al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României

Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Români, Ramona Jurubiţă, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini, Ionuţ Simion, preşedinte AmCham România, Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane, şi Dragoş Roşca, preşedinte Romanian Business Leaders (de la stânga), membrii Consiliului Director al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României

Autor: Miruna Diaconu

29.11.2019, 00:05 690

România are un potenţial imens, dar gestionarea guvernării strică cursul normal al economiei. Relaţia administraţiei cu mediul de afaceri a fost în ultimii ani inexistentă, dăunând afacerilor şi eco­nomiei, spun reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, care reuneşte organizaţii patronale şi profesionale din România, româneşti şi străine.

CDR a organizat joi o conferinţă explicându-şi poziţia faţă de noul guvern.

Principala problemă a noului guvern este finanţarea deficitului fiscal, care a fost majorat la 2,8% din PIB la 4,4% din PIB. Cum va fi finanţat el?

„Ce ne dorim, şi am văzut că a fost printre primele intervenţii ale noului guvern, este ca anul acesta să se încheie 100% transparent, cu un deficit bugetar real, în aşa fel încât să pornim în noul an curat şi transparent. Sunt nişte chestiuni, nişte costuri, pe care ar trebui să ni le asumăm noi ca ţară“, a spus Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane.

„Mesajul nostru în ceea ce priveşte echilibrul sau dezechilibrul financiar bugetar este destul de simplu. Avem în faţă provocări importante din punctul de vedere al costului statului, motiv pentru care noi am vrea să ne concentrăm pe partea de venituri şi din acest punct de vedere noi spunem că avem un potenţial foarte ridicat pe care trebuie să îl atingem din punct de vedere economic, dar pentru asta e nevoie să se întâmple un lucru esenţial, trebuie să se recâştige încrederea între mediul de afaceri şi zona administra­tivă, iar aceasta este cea mai mare suferinţă a ultimilor ani, s-a pierdut acest sentiment de încredere“, a mai spus Anastasiu. Membrii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României spun că sunt pregătiţi pentru discuţii cu guvernul Orban. Una dintre priorităţile exprimate de CDR ţine de predictibilitatea mediului de afaceri, cu privire la or­do­nanţele de urgenţă care ar trebui date doar în cazuri excepţionale, dar şi gradul de trans­parenţă în procesele de decizie şi eficien­tizarea procesului de consultare publică.

Mediul de afaceri vrea ca guvernul să încerce măsuri pentru reducerea emigrării şi creşterea nivelului de trai din România, dar şi încurajarea repatrierii românilor din diaspora.

„Deficitul forţei de muncă este o problemă cu care ne confruntăm din ce în ce mai mult în ultimii ani. În prezent,  în România există un deficit de 1 milion de oameni, iar aici s-a ajuns din cauza dinamicii economice şi sociale din ultimii 20 de ani. Produsul intern brut a crescut de 6 ori în ultimii 20 de ani, iar în toată această pe­rioadă din România au plecat 3-4 milioane de oameni, cu vârste între 18 şi 60 de ani“, a spus Dragoş Roşca, preşedintele Romanian Business Leaders.

„România are un potenţial extraor­dinar. Acum România este a 16-a economie în Europa, trebuie să ne propunem cu toţii să avem ambiţia să devenim a 10-a economie în următorii 20 de ani“, a declarat, la rândul ei, Ramona Jurubiţă, preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini.

Ea a adăugat: „Infrastructura, în general, şi infrastructura rutieră, în mod particular,  este un domeniu care ne poate ajuta să atingem acest obiectiv“.

Digitalizarea Agenţiei Naţionale pentru Administrarea Fiscal este o altă prioritate mereu subliniată şi mereu uitată de guverne.

„În privinţa digitalizării se tot discută şi nu se face nimic, mediul de afaceri s-a exprimat, Florin Talpeş a zis ca se poate face digitalizarea ANAF în 2 ani, nu se poate face peste noapte. Trebuie să punem foarte clar pe hârtie cine răspunde şi cum răspunde, indiferent de guvern. Am devenit o ciudăţenie, chiar şi Bulgaria a facut digitalizarea cu mult succes,  au un grad de colectare la care România visează, trebuie să ne uităm în interiorul sistemului“, spune Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Români şi membru al consiliului director al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO