Eveniment

Coaliţia pentru Dezvoltarea României se opune majorării salariului minim, dacă aceasta nu este însoţită de reducerea fiscalităţii muncii

Coaliţia pentru Dezvoltarea României se opune...
18.12.2015, 00:05 304

Majorarea salariului minim pe cale admi­nistrativă, împreună cu menţinerea unui nivel ridicat de taxare a muncii la angajatori vor avea consecinţe grave asupra creşterii economice şi a competitivităţii României, susţine Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) într-o luare de poziţie faţă de ultimele discuţii pe marginea majorării salariului minim brut de la 1.050 de lei la 1.200 de lei.

„Majorarea salariului minim poate fi avută în vedere în cadrul mai larg al evoluţiei pieţei muncii din România şi al legislaţiei din domeniu“, admite CDR - o coaliţie formată din cele mai reprezentative asociaţii patronale - însă adaugă: înainte de o decizie este nevoie de un studiu care să examineze toate consecinţele pentru ca competitivitatea pe termen lung a României să nu fie afectată.

Competitivitatea României depinde de un set de factori cum sunt contextul european şi regional, stabilitatea macroeconomică, calitatea infrastructurii, ni­velul calificării forţei de muncă, stabilitatea legislativă, performanţa administraţiei publice, nivelul taxelor şi impozitelor etc. La rândul său, costul forţei de muncă (nivelul de salarizare şi de impozitare) are un rol semnificativ în creşterea competitivităţii economice. Prin urmare, guvernul şi Parlamentul trebuie să analizeze cu multă atenţie această ecuaţie complexă şi să ajusteze prudent şi echilibrat elementele care intră în componenţa ei, arată CDR.

Guvernul a anunţat că nu va majora salariul minim de la 1.200 de lei de la 1 ianuarie, cum dorea fostul guvern, în lipsa unui studiu de impact, motivând că unele sectoare ar putea să piardă din competi­tivitate. În faţa presiunilor parlamentare, premierul Dacian Cioloş a spus că va formula o poziţie până la finele anului.

Coaliţia pentru Dezvoltarea României susţine şi ea că luarea unor măsuri care vizează nivelul de salarizare trebuie însoţite de un studiu de impact care să ia în considerare atât efectul direct în veniturile salariaţilor cât şi implicaţiile profunde în generarea de locuri de muncă, evoluţia veniturilor bugetare şi atragerea investiţiilor. O astfel de analiză trebuie să cântărească atent legătura dintre productivitatea muncii şi nivelul de salarizare şi impozitare al acesteia.

„În lipsa unei viziuni care ia în considerare toţi aceşti factori, o majorare a salariului minim pe fondul unor potenţiale modificări ale legislaţiei, împreună cu menţinerea unui nivel ridicat de taxare a muncii la angajatori vor avea consecinţe grave asupra creşterii economice.“ Din CDR fac parte Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera Americană de Comerţ în România, (AmCham), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) şi Romanian Business Leaders (RBL).