Eveniment

Cod portocaliu de ploi puternice în 23 de judeţe şi Bucureşti, pe timpul vizitei Papei

Cod portocaliu de ploi puternice în 23 de judeţe şi...

Autor: Andreea Tobias

31.05.2019, 11:11 443

23 de judeţe ale ţării şi Capitala intră de la ora 15.00 sub cod portocaliu de ploi puternice, chiar în ziua în care începe vizita Papei Francisc în România.

ANM anunţă cod portocaliu începând de vineri, ora 15.00 până sâmbătă la ora 10.00 pentru Bucureşti şi judeţele Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Caraş Severin, Hunedoara , Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.

În cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, va ploua torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 40...50 l/mp şi pe arii restrânse 60…80 l/mp.

În special în estul şi sud-estul ţării vor fi vijelii, grindină de medii şi mari dimensiuni şi frecvente descărcări electrice.

Totodată, de vineri, ora 12 până sâmbătă ora 10.00, judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Dolj, Mehedinţi, Cluj, Timiş, Botoşani, Iaşi, Teleorman şi Olt sunt sub cod galben de vreme vrea.

Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va menţine temporar accentuată şi în următoarele zile, în cea mai mare parte a ţării.

Avertizările ANM vin tocmai când începe în România o vizită istorică a Papei Francisc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO