• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Eveniment

​Colegiul Medicilor din România vine cu precizări teoretice când toată lumea aşteaptă măcar un calendar privind derularea anchetei în cazul copilului decedat la spitalul Sanador din Capitală

​Colegiul Medicilor din România vine cu precizări teoretice când toată lumea aşteaptă măcar un calendar privind derularea anchetei în cazul copilului decedat la spitalul Sanador din Capitală

Autor: Georgiana Mihalache

24.10.2018, 17:17 310

Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a vorbit într-o conferinţă de presă despre protocoale medicale, legi şi proceduri generale în anchetele efectuate atunci când există suspiciuni de malpraxis, dar nu a furnizat nicio informaţie concretă privind data la care va începe ancheta, termenul în care aceasta s-ar putea finaliza sau prezenţa serviciului public de ambulanţă în interiorul unui spital privat.

„La lege, despre timpul de soluţionare a unei speţe scrie „cu celeritate”. Aveţi în vedere că la un astfel de dosar e nevoie să se ia toată documentaţia medicală de la instituţia sanitară, e nevoie ca medicii să fie informaţi oficial de către instanţă despre acuzaţiile care i se aduc, să îşi poată pregăti apărările privind acuzaţiile. Trebuie să existe audieri, instanţa care va produce decizia să ceară expertiză. Apoi urmează audierile în faţa comisiei de jurisdicţie care face un referat cu propuneri de sancţiuni”, a spus Gheorghe Borcean în cadrul conferinţei de presă.

Întrebat dacă am putea avea într-un an un răspuns privind cazul copilului decedat de la spitalul Sanador, Borcean a spus „presupun că da, cel puţin de la Bucureşti (Colegiul Medicilor din Bucureşti – n.red.)”.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470