Eveniment

Comisia Europeană: PIB-ul României va cădea cu 6% în 2020, urmând o revenire de 4,2% în 2021; Şomajul ajunge la 6,5%, iar deficitul bugetar la minus 9,2% în 2020 şi 11,4% în 2021, cel mai ridicat din toată Uniunea Europeană

Comisia Europeană: PIB-ul României va cădea cu 6% în 2020, urmând o revenire de 4,2% în 2021; Şomajul ajunge la 6,5%, iar deficitul bugetar la minus 9,2% în 2020 şi 11,4% în 2021, cel mai ridicat din toată Uniunea Europeană

Autor: Alex Ciutacu

09.05.2020, 08:03 52534

Comisia Europeană a publicat estimările revizuite pentru anul 2020 şi prevede o cădere a PIB-ului real de 6% în 2020 pentru România, urmată de o revenire de 4,2% în 2021.

Spre comparaţie, Polonia urmează să înregistreze o cădere de 4,3%, urmată de o revenire aproape egală în 2021, de 5,1%, în timp ce Ungaria scade cu 7% în 2020 şi creşte cu 6% în 2021, conform estimărilor Comisiei Europene.

În România inflaţia este estimată la 2,5% pentru 2020 şi 3,1% pentru 2021. În acelaşi timp, şomajul ar urma să crească la 6,5% în acest an şi să rămână la un nivel de 5,4% în 2021.

În privinţa deficitului bugetar, situaţia României este una periculoasă, întrcât Comisia Europeană estimează un deficit de 9,2% pentru 2020, care va evolua într-un deficit de 11,4% în 2021 – când va rămâne cel mai mare din toată Uniunea Europeană.

Deficitul bugetar creşte masiv anul acesta şi pentru Spania, la 10,1%, sau Italia, cu 11,1%, însă în 2021 CE previzionează că acestea vor reduce deficitul la 6,7%, respectiv 5,6%.

La nivelul Uniunii Europene, scăderea pentru 2020 ajunge la 7,4%, fiind urmată de o revenire de 6,1%. Şomajul la nivelul blocului european ar putea creşte până la 9% în acest an.

Cum vede Comisia Europeană România

Consumul privat ar urma să scadă în România cu 6,2% în 2020, faţă de 2019, ceea ce încheie ciclul de creştere economică, întrucât consumul a fost principalul factor de creştere din ultimii ani.

Mai mult, CE notează că incertitudinea afectează deciziile de investiţii, în timp ce exporturile nete vor contribui totuşi pozitiv la creştere.

Nivelul inflaţiei este în scădere în principal din cauza scăderilor înregistrate în piaţa petrolului.

Deficitul bugetar poate ajunge cel mai mare din Uniunea Europeană, întrucât măsurile fiscale necesare pentru a combate efectele crizei economice vin peste derapaje fiscale anterioare.

Proiecţia deficitului bugetar ia în calcul majorarea pensiilor cu 15% în septembrie 2019 şi cea de 40% programată pentru septembrie 2020.

Măsurile necesare pentru a combate efectele sanitare şi economice ale Covid-19 se ridică la 1,3% din PIB, din care echivalentul a 0,4% din PIB e finanţat din fondurile europene.

Citiţi AICI Ziarul Financiar ediţia de miercuri

AFACERI DE LA ZERO