• Leu / EUR4.7592
  • Leu / GBP5.5323
  • Leu / USD4.2607
Eveniment

Conferinţă ZF: Reducerea CAS poate stimula economia. Contribuţiile sociale mari dezavantajează România în faţa Bulgariei

Autor: Claudia Medrega

31 ian 2013 1644

Reducerea contribuţiilor sociale este o soluţie care poate stimula economia, însă România a ră mas una dintre ţările cu cele mai ridicate niveluri ale contri bu ţi ilor sociale, de 44,45%, ceea ce este foarte îngrijo rător pentru mediul de afaceri, iar acest lucru o dezavantajează în faţa Bulgariei, care are un nivel cumulat al impozitării muncii de 30,3%.

Aceasta este una dintre concluziile conferinţei "Cum se pot stimula creşterea economică şi crearea de locuri de muncă prin mă suri fiscale", organizată de ZF în parteneriat cu firma de audit şi con sultanţă PwC.

La conferinţă au participat Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, Peter de Ruiter, partener, Head of Tax and Legal Services, PwC România, Mihaela Mitroi şi Ionuţ Simion - parteneri Consultanţă Fiscală PwC România, Daniel Anghel, partner Taxe Indirecte, PwC România, Cristian Nacu, partner Enterprise Investors şi Anda Rojanschi şi Dan Dascălu - partneri D&B David şi Baias, firma de avocatură afiliată PwC. Scăderea contribuţiilor sociale ar fi bine-venită având în vedere că munca este supra împovărată în România. Măsura ar putea duce la creşterea investiţiilor în sectorul privat.

Reducerea contribuţiilor sociale a fost solicitată de mult timp de mediul de business şi a fost susţinută de analişti prin calcule. Chiar şi reprezentanţii FMI au adus în discuţie de multe ori necesitatea ajustării CAS, însă doar în con diţiile identificării unor soluţii altenative care să compenseze diminuarea înca să ri lor bugetare. Contribuţiile sociale sunt cea mai importantă resursă de bani la bugetul consolidat.

"România a rămas una dintre ţările cu cele mai ridicate niveluri ale contribuţiilor sociale. Este extrem de îngrijorător pentru mediul de afaceri. Sunt necesare diminuarea contribuţiilor sociale şi plafonarea contribuţiilor de asigurări de sănătate", a spus Mihaela Mitroi, partener Consultanţă Fiscală PwC România.

În replică, Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, a spus că reducerea contribuţiilor sociale este "un angajament asumat". El a explicat că în acest an Ministerul Finanţelor va face o analiză complexă a întregului sistem de asigurări sociale.

"Cum este stabilit în prezent sistemul de asigurări sociale lasă posibilitatea de migrare dintr-o zonă în alta. Trebuie analizat tot sistemul de contribuţii sociale şi trebuie reaşezat pe baze care să descurajeze astfel de migrări", a spus Manolescu. El este fiul fostului secretar de stat responsabil cu fiscalitatea, Maria Manolescu, cea care a lucrat la prima formă a Codului fiscal în 2003-2004.

În România angajatorii plătesc contribuţii sociale de 28%, în timp ce cota plătită de angajaţi este de 16,5%. Comparativ, în Bulgaria cotele plătite de firme ajung la 18,2%, iar cele plătite de salariaţi sunt de 12,1%.

Peter de Ruiter, partner, head of tax and legal services, PwC România, a amintit că nivelul de colectare al taxelor şi impozitelor în România este mult mai redus decât în alte state din Uniunea Europeană.

Coerenţa şi predictibilitatea cadrului fiscal, precum şi necesitatea consultărilor autorităţilor fiscale cu oamenii de afaceri şi consultanţii fiscali atunci când fac modificări legislative s-au regăsit printre solicitările consultanţilor PwC.

"Lipsa consultărilor cu mediul de afaceri este una dintre tarele pe care niciun Guvern nu a reuşit să şi le însuşească. Politicile fiscale trebuie să fie coerente şi predictibile. Este nevoie de raportări şi declaraţii simplificate", a spus Ionuţ Simion, partener Consultanţă Fiscală, PwC România.

Autorităţile au modificat la începutul acestui an practic peste noapte Codul fiscal, luând prin surprindere atât oamenii de afaceri, cât şi consultanţii fiscali.

"Nu îmi mai doresc schimbări majore. Nu îmi mai doresc «îmbunătăţiri» anunţate ale mediului de afaceri - ele au arătat că nu ajută şi nu au efecte pozitive. Mă sperie când aud că politicienii fac legi în bibliotecă. Legile trebuie să fie făcute cu practicieni, simulând efectele lor pe termen mediu şi lung pe toate palierele pe care au efect. Altfel, se creează haos", a spus Cristian Nacu, partner Enterprise Investors.

El recomandă politicienilor să consulte specialiştii atunci când iau decizii importante.


Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor

  • Transmit oamenilor de afaceri un mesaj de optimism. Vom încerca în perioada următoare să structurăm şi să aşezăm lucrurile în aşa fel încât să uşurăm activitatea agenţilor economici. Îmi doresc ca lucrurile să se desfăşoare într-o manieră de parteneriat între agenţii economici şi autorităţile fiscale;

  • Un obiectiv pentru acest an, poate mai important decât oricare altul, este de a clarifica legislaţia. De opt ani, din 2004, Codul fiscal s-a modificat de sute de ori. A încerca să găsim ceva, acum, în Cod este o muncă titanică. Ne dorim ca în acest an să facem ordine şi să punem cap la cap toate documentele din Cod cu normele, cu ordinele conexe, cu Codul de procedură fiscală astfel încât să le avem pe toate legate şi corelate. Sper ca în acest an, în final, să putem avea un nou Cod fiscal republicat, ordonat, aşezat;

  • Normele la modificările recente ale Codului fiscal sunt în lucru. Vor fi finalizate în următoarele trei săptămâni;

  • Putem să "reactivăm" Colegiul fiscal. Vedem ce variantă găsim pentru a avea discuţii preliminare înaintea oricărei modificări fiscale;

  • Reducerea contribuţiilor sociale este un angajament asumat. În acest an vom face o analiză complexă a întregului sistem de asigurări sociale. Cum este stabilit în prezent sistemul lasă posibilitatea de migrare dintr-o zonă în alta.

Ionuţ Simion, partener Consultanţă Fiscală, PwC România

  • Lipsa consultărilor cu mediul de afaceri este una dintre tarele pe care niciun Guvern nu a reuşit să şi le însuşească. Simplificarea legată de TVA la încasare ar fi fost reală dacă sistemul ar fi fost opţional;

  • Politicile fiscale trebuie să fie coerente şi predictibile;

  • Sarcina fiscală trebuie să fie aplicată nu doar asupra celor ce plătesc impozite şi taxe. Cei care nu au plătit trebuie să fie incluşi în sistem;

  • Este nevoie de raportări şi declaraţii simplificate, o taxă unică pe cifra de afaceri (impozit pe profit şi contribuţii sociale), deducerea suplimentară a dobânzilor aferente creditelor pentru activităţile de agricultură, IT, energie regenerabilă şi îmbunătăţirea consumului de energie;

  • Este foarte important să se dezvolte spiritul antreprenorial prin educaţie. Dacă vor exista strategii pe termen mediu şi lung în educaţie, politică fiscală şi vor fi accesate fonduri europene sunt sigur că şi segmentul IMM se va dezvolta şi va deveni un motor stabil al economiei.

Daniel Anghel, partener Taxe Indirecte, PwC România

  • Taxarea inversă pentru bunuri sau servicii şi mecanismul de reacţie rapidă împotriva fraudei de TVA sunt două propuneri de directive europene care vor fi discutate la următoarea reuniune a miniştrilor de finanţe Ecofin din martie sau aprilie. Este nevoie şi de discuţii cu mediul de afaceri;

  • Povara fiscală şi complicaţiile administrative persistă. Simţim că intensificarea controalelor fiscale se duce spre companiile bune platnice;

  • Regimul simplificat de TVA pentru microîntreprinderi există în directiva de TVA. Unifică TVA, impozitul pe venit şi impozitul pe profit şi înlocuieşte aceste obligaţii cu sistemul taxării pe cifra de afaceri. Acest sistem ar simplifica procesul de raportare al firmelor ducând la reducerea poverii administrative şi reduce şi posibilitatea de evaziune fiscală;

  • Companiile pot apela la jurisprudenţa europeană. Au posibilitatea de a contesta sau acuza neconcordanţele dintre directivele europene şi legislaţia naţională.

Anda Rojanschi, partener D&B David şi Baias

  • Pentru 2013, se aşteaptă o creştere a numărului tranzacţiilor de fuziuni şi achiziţii (M&A);

  • Sectoarele economice de interes în M&A sunt energia, IT, agricultura şi producţia alimentară;

  • O tendinţă actuală în tranzacţiile M&A din România este că vânzătorii sunt, în general, mai realişti cu privire la raportul preţ de piaţă/calitatea activelor vândute. Totodată, vânzătorilor care sunt antreprenori români li se cere să sprijine afacerea vândută şi după finalizarea tranzacţiei. Şi există garantarea respectării obligaţiilor din contract de către vânzător o perioadă de timp după finalizarea tranzacţiei;

  • Piaţa de M&A din România nu a avut în 2012 acea revenire puternică ce se anunţa la începutul anului, dar valoarea totală a deal-urilor anunţate este în creştere faţă de 2011.

Mihaela Mitroi, partener Consultanţă Fiscală PwC România

  • Schemele de ajutor de stat se vor termina în 31 decembrie 2013. În consecinţă ar fi bine dacă ne-am interesa de ele. Suntem pe ultima sută de metri. Vă recomand să aplicaţi până în toamnă. Dacă nu depuneţi dosarele până în septembrie, nu cred că aveţi şanse ca dosarele să fie analizate şi aprobate. Plăţile se vor face până în 2018. Este important să fie obţinute aprobările. Bani mai sunt;

  • Va exista o nouă schemă de ajutoare de stat pentru perioada 2014-2020. Se discută acum la nivelul UE. Vestea nu este foarte bună. Vor fi puţin mai restrictivi. Sunt foarte atenţi în cheltuirea banilor publici şi pun accentul pe crearea de locuri de muncă. Va fi restricţionat accesul la ajutor de stat pentru firmele mari din regiunile cu nivel de trai ridicat ale UE. Anumite oraşe mari s-ar putea să nu se mai califice să obţină fonduri nerambursabile pentru proiectele noi 50% din costurile eligibile. Bucureşti-Ilfov nu se va mai califica pentru ajutoare de stat;

  • Legislaţia de tip holding poate aduce înapoi capitalurile care sunt acum în ţări ca Olanda, Cipriu, Belgia, Malta, Luxemburg. Antreprenorii români şi-ar dori o astfel de legislaţie. Este mai confortabil să ai grupul tău în România decât să faci tot felul de deplasări în alte ţări. Letonia a introdus o astfel de legislaţie, iar regulile sunt foarte simple, flexibile;

  • România a rămas una dintre ţările cu cele mai ridicate niveluri ale contribuţiilor sociale. Este extrem de îngrijorător pentru mediul de afaceri;

  • Un număr de 22 din cele 27 state membre ale UE aplică o cotă redusă de TVA pentru alimente de bază.

Peter de Ruiter, partner, head of tax and legal services, PwC România

  • Este nevoie de o administraţie predictibilă şi credibilă; există oportunităţi multe pentru România, dar este nevoie de încredere în autorităţi;

  • Simplificarea regulilor fiscale va creşte plăţile taxelor;

  • Îmbunătăţirea colectării taxelor va reduce povara fiscală;

  • Nivelul de colectare al taxelor şi impozitelor în România este mult mai redus decât în alte state din Uniunea Europeană; dacă am ajunge la 90% ca în alte ţări, mediul fiscal în România ar fi diferit;

  • Încrederea managerilor în creşterea economică din 2013 este în declin; doar 36% dintre CEO văd creştere.

Dan Dascălu, partner, D&B David şi Baias

  • Este nevoie de asigurarea unor relaţii civilizate între ANAF şi contribuabili;

  • Contribuabilii ar trebui să facă jurisprudenţă la nivel european;

  • Codul de procedură fiscală este mereu o sursă de controverse. Este greu de digerat;

  • S-a modificat regimul scrisorii de garanţie bancară. Dar între intenţiile textului de lege (suspendarea executării) şi rezultate există o diferenţă - perpetua executare silită pentru debitele curente;

  • Nu înţelegem de ce modificările propuse de noi nu sunt acceptate de autorităţi atâta timp cât aduc chestiuni de ordin tehnic. Noi nu spunem cât trebuie să fie o taxă; asta se stabileşte politic;

  • Pentru a obţine suspendarea unei decizii importante în instanţă ai nevoie de cauţiune, care este destul de mare. În al doilea rând nu apuci să te judeci, pentru că s-ar putea să fii executat silit înainte a de a apuca să te judeci.

Cristian Nacu, partner Enterprise Investors

  • Recomandarea pentru politicieni şi mediul de afaceri este să consulte specialiştii atunci când iau decizii importante. Au trecut prea mulţi ani de când lucrurile se fac din instinct , după fler. A venit vremea să profesionalizăm deciziile. Este singura şansă pe care România o are şi ar fi păcat să o irosim;

  • Nu îmi mai doresc schimbări majore. Nu îmi mai doresc "îmbunătăţiri" anunţate ale mediului de afaceri - ele au arătat că nu ajută şi nu au efecte pozitive. Mă sperie când aud că politicienii fac legi în bibliotecă. Legile trebuie să fie făcute cu practicieni, simulând efectele lor pe termen mediu şi lung;

  • M-am săturat să descopăr efectele unor măsuri după ce au fost aprobate. Cum a fost şi cu TVA la încasare;

  • Este asumat de toată lumea că România are nevoie de investiţii, în acest context dificil. Pentru investiţii concurăm nu doar cu ţările din regiune, din Europa, ci cu toată lumea. Disponibilitatea investitorilor globali de a investi în Europa este din ce în ce mai mică.

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7592
Diferență: 0,0883
Ieri: 4.7556
Azi: 4.2607
Diferență: -0,2622
Ieri: 4.2732
Azi: 5.5323
Diferență: 0,0814
Ieri: 5.5125
Azi: 4.3260
Diferență: 0,6
Ieri: 4.3243