Eveniment

Consiliul Concurenţei anchetează Distribuţie Energie Electrică România pentru comportament abuziv pe piaţa energiei

Consiliul Concurenţei anchetează Distribuţie Energie Electrică România pentru comportament abuziv pe piaţa energiei

Autor: Roxana Rosu

21.04.2021, 00:04 193

Consiliul Concurenţei a declan­şat, din oficiu, două investigaţii ce vizează un posibil comportament abuziv al companiilor Distribuţie Energie Elec­trică România şi Distribuţie Energie Oltenia pe piaţa distri­buţiei de energie electrică, prin favo­rizarea migrării clien­ţilor spre anumiţi fur­ni­zori de energie, în de­tri­mentul altora.

Autoritatea susţine că are indicii privind im­pli­carea celor două firme în pro­cesul de schimbare a furni­zorului de energie elec­trică, în sco­pul favori­ză­rii compa­nii­lor de furni­zare din cadrul gru­pului din care fac parte (Elec­trica, respectiv CEZ), în detrimentul concurenţilor acestora.

„Comportamentul suspectat are poten­ţialul de a afecta concurenţa pe piaţa furnizării de energie electrică, pre­cum şi consumatorii, clienţi finali de ener­gie electrică. Un astfel de com­por­tament este deosebit de nociv, mai ales în contextul procesului de liberalizare pe care România l-a implementat în ulti­mii ani, ce implică tranziţia de la o piaţă reglementată către una concu­ren­ţia­lă. De altfel, noi monitorizăm procesul de liberalizare şi am aten­ţio­nat companiile de distribuţie să nu îm­pie­dice migraţia clienţilor“, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consi­liului Concurenţei.

În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile unor companii din cadrul grupurilor Electrica şi CEZ, din oraşele Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Ploieşti şi Craiova.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Consiliul Concurenţei subliniază faptul că orice client final de energie electrică poate alege în mod liber oferta concurenţială cea mai potrivită nevoilor sale, de la orice furnizor prezent pe piaţă, fără nicio intervenţie din partea operatorului de distribuţie, care nu are un rol activ în procesul de schimbare a furnizorului.

De altfel, distribuitorul de energie electrică este obligat să opereze reţeaua concesionată pentru toate locurile de consum din acea reţea, activităţi precum cele de mentenanţă, de modernizare, de intervenţie la avarii sau de măsurare a consumului fiind prestate în mod similar tuturor clienţilor, indiferent de furnizorul de la care aceştia achiziţionează energia electrică.

 
AFACERI DE LA ZERO