• Leu / EUR4.7612
  • Leu / GBP5.3976
  • Leu / USD4.2560
Eveniment

Consiliul Fiscal: Cheltuielile de personal ating maxime istorice, în vreme ce cheltuielile cu investiţiile sunt în continuare sacrificate

Consiliul Fiscal: Cheltuielile de personal ating maxime istorice, în vreme ce cheltuielile cu investiţiile sunt în continuare sacrificate

Autor: Iulian Anghel

14 aug 2018 634
Consiliul Fiscal – instituţie care, prin lege, trebuie să-şi expună opiniile cu privire la politicile fiscale ale guvernului, deşi acestea nu au putere de constrângere – constată, în opinia publicată luni asupra primei rectificări bugetare din 2018, că guvernul a majorat cheltuielile de personal cu 5,1 miliarde de lei şi cu 1,8 miliarde de lei cheltuielile cu asistanţa socială tăind, în aceeaşi vreme, cheltuielile de investiţii cu 1,1 miliarde de lei, fapt ce pune în pericol creşterea economică pe termen lung.

Guvernul a aprobat, în prima săptămână a lunii, prima rectificare bugetară din acest an, una „pozitivă“, bazată pe o creştere economică de 5,5%, aceeaşi pe care a fost construit bugetul, dar cu un PIB în creştere, de la 909 mld. lei la 945 de miliarde de lei. Acest lucru a fost posibil întrucât Comisia Naţională de Prognoză (instituţie coordonată de la nivel guvernamental) a majorat deflatorul PIB (preţurile în baza cărora este calculat PIB-ul) de la 2,1% la 4,3%.

Un PIB estimat mai mare a făcut posibilă şi majorarea deficitului bugetar nominal, de la 26,9 mld. lei la 28 mld. lei, fără ca acest lucru să însemne depăşirea deficitului fiscal, ca procent din PIB, care a rămas, pe hârtie, la sub 3% din PIB.

„Niciuna din regulile fiscale statuate de Legea Responsabilităţii Fiscal-Bugetare (LRFB), cu excepţia celei referitoare la nivelul deficitului exprimat ca procent în PIB (chiar şi aceasta este problematică), nu este respectată de proiectul de rectificare bugetară. Raportat la bugetul iniţial aprobat, proiectul de rectificare majorează atât veniturile, cât şi cheltuielile totale ale bugetului general consolidat (BGC) cu 6,4 miliarde de lei, respectiv cu 7,5 miliarde de lei, ceea ce atrage după sine un deficit mai mare cu 1,1 miliarde de lei decât ţinta iniţială“, arată analiza Consiliului Fiscal asupra primei rectificări bugetare.

Consiliul apreciază drept excesiv de optimistă proiecţia de creştere economică de 5,5% pentru 2018 şi are obiecţii asupra cheltuielilor de personal de 9,1% din PIB (86,2 miliarde lei): „Ponderea în PIB şi în total cheltuieli bugetare (nete de fondurile UE) a cheltuielilor de personal în sectorul public este proiectată să atingă maxime istorice în 2018, depăşind chiar şi nivelul pre-criză, evoluţie de natură să evidenţieze vulnerabilitatea deja menţionată a poziţiei finanţelor publice în eventualitatea materializării unui şoc macroeconomic advers“.

În aceeaşi vreme – arată documentul citat - reducerea masivă a cheltuielilor de investiţii din ultimii ani pentru a acomoda presiunile de  amploare localizate la nivelul cheltuielilor rigide (de natura salariilor şi pensiilor) este cu atât mai puţin oportună într-o economie în care insuficienţa infrastructurii este identificată în mod sistematic drept element de blocaj la adresa creşterii economice pe termen lung.

În urma majorării cheltuielilor la prima rectificare există riscuri semnificative de depăşire a ţintei de deficit asumate şi implicit a nivelului de referinţă de 3% din PIB pentru deficitul bugetar, în absenţa adoptării unor măsuri compensatorii, apreciază Consiliul Fiscal, în opinia semnată de şeful instituţiei, Ionuţ Dumitru.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7612
Diferență: 0,0231
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2560
Diferență: -0,4561
Ieri: 4.2755
Azi: 5.3976
Diferență: -0,1073
Ieri: 5.4034
Azi: 4.2429
Diferență: 0,1558
Ieri: 4.2363