• Leu / EUR4.9490
  • Leu / GBP5.6367
  • Leu / USD5.0469
Eveniment

Consiliul Fiscal: Majorarea salariilor bugetarilor încalcă legea responsabilităţii fiscale

Consiliul Fiscal: Majorarea salariilor bugetarilor încalcă legea responsabilităţii fiscale

Autor: Claudia Medrega

22.08.2012, 13:19 904

Consiliul Fiscal recomandă includerea oricăror modificări în politica salarială în proiectul iniţial de buget şi atenţionează că decizia recentă de majorare a salariilor, care implică o creştere a cheltuielilor de personal cu 1,15 mld. lei, încalcă legea responsabilităţii fiscale.

Vedeţi aici opinia redactată de Consiliul Fiscal

"Proiectul de rectificare nu îndeplineşte regula stipulată la art. 9, alin. (2) din Legea nr. 69/2010 conform căruia totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare", se arată în opinia Consiliului fiscal privind rectificarea bugetară.

Nu este prima da­tă când autorităţile realizează o rectificare bugetară prin dero­gare de la prevederile legale, precedentul fiind creat în 2011.

Proiectul iniţial de buget afost construit încă de la început pe baza unei ţinte de deficit neclare, menţinând posibilitatea majorării pe parcursul anului, acest lucru fiind în contradicţie cu principiile transparenţei şi stabilităţii statuate de legea responsabilităţii fiscal bugetare, aminteşte Consiliul Fiscal.

Consiliul Fiscal a atras atenţia şi în opinia asupra proiectului de buget pe 2012 în legătură cu faptul că majorarea salariilor din sectorul bugetar ar implica încălcarea prevederilor legii 69/2010 în condiţiile neincluderii acestei măsuri în programul iniţial.

Proiectul de rectificare bugetară nu îndeplineşte nici regula cu privire la rectificările bugetare (art. 16 din Legea nr. 69/2010) conform cărueia cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice şi pentru plata contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9490
Diferență: 0,0081
Ieri: 4.9486
Azi: 5.0469
Diferență: -1,0935
Ieri: 5.1027
Azi: 5.6367
Diferență: 1,5585
Ieri: 5.5502
Azi: 5.1652
Diferență: -0,7837
Ieri: 5.2060