Consiliul Fiscal susţine că schimbarea majoră de filosofie fiscală prin mutarea contribuţiilor sociale aproape exclusiv în sarcina angajatului, caz unic cel puţin la nivelul statelor membre ale UE, nu este însoţită de o justificare care să facă acest demers unul credibil şi acceptabil pentru partenerii sociali. Consiliul Fiscal – instituţie chemată de lege să-şi exprime punctul de vedere asupra măsurilor fiscale ale guvernului – este doar ultima instituţie din lista celor care se opun măsurilor de modificare a Codului fiscal anunţate de guvern. Consiliul Fiscal a avizat negativ, la finalul săptămânii trecute, pachetul fiscal propus de guvern: măsurile propuse comportă riscuri “neobişnuit de mari” şi pierderi la buget de 5 miliarde de care nu pot fi acoperite din alte surse. „Impactul pachetului de modificări fiscale implică o pierdere de circa 5,2 miliarde de lei (la buget – n.red.), în timp ce o evaluare a măsurilor de compensare identificate în «Nota de fundamentare» nu indică acoperirea în întregime a acesteia.” Potrivit sursei citate, riscul major pleacă de la faptul că evaluările Finanţelor pornesc de la ipoteza că angajatorii din sectorul privat vor majora salariile cu cel puţin 20% peste nivelul care ar fi prevalat în lipsa promovării pachetului legislativ şi care ar fi consemnat oricum o creştere semnificativă a salariului brut relativ la anul curent. „Consiliul Fiscal avizează negativ propunerea de modificarea a Codului fiscal, neputând certifica, în lipsa unei construcţii bugetare complete, faptul că ţintele bugetare anuale şi pe termen mediu asumate prin Strategia Fiscal-Bugetară 2017-2019 nu vor fi depăşite, în condiţiile în care acestea din urmă sunt oricum incompatibile cu regulile fiscale interne şi cu tratatele europene.”
Consiliul Fiscal subliniază o temere cvasigenerală: „Este lesne de imaginat o situaţie în care, în lipsa unei obligaţii explicite în acest sens (obligaţia angajatorului de a majora salariul brut al angajatului astfel încât netul salariatului să nu scadă după trecerea obligaţiilor fiscale de la angajator la angajat – n.red.), angajatorul alege să nu majoreze salariul brut al angajatului într-un cuantum suficient pentru a evita un impact la nivelul salariului net avut în vedere pentru anul viitor înainte de promovarea actului normativ în chestiune – el poate de exemplu alege să majoreze salariul brut în 2018 cu doar 19,9%, asigurând astfel neutralitatea măsurilor propuse la nivelul salariului net în raport cu anul 2017, fără însă a mai opera creşterile salariale pe care le-ar fi implicat scenariul de bază, ori, chiar dacă improbabil, poate majora salariul brut într-un cuantum insuficient pentru a evita o reducere a salariului net. Ultima evoluţie apare drept improbabilă în condiţiile unei pieţe a muncii tensionate, însă nu este în nici un caz imposibilă, mai ales în condiţiile în care gradul de tensionare a pieţei muncii este diferit atât la nivel de ramuri, cât şi în profil teritorial. În esenţă, o creştere a salariului brut inferioară cu un punct procentual celei presupuse de ipoteza calculului de impact al MFP ar genera o pierdere de venituri mai mare cu circa 0,1% din PIB decât cea estimată”.
Consiliul Fiscal mai arată că exceptarea de la obligativitatea plăţii CAS şi CASS a persoanelor ce obţin venituri din activităţi independente în condiţiile în care acestea obţin şi venituri salariale ori de natură salarială pentru care sunt asigurate în sistemul public creează o oportunitate de arbitraj fiscal cu potenţiale consecinţe semnificative.
“În condiţiile în care povara fiscală la nivelul muncii salariate rămâne practic nemodificată, un regim fiscal mult mai favorabil la nivelul activităţilor independente şi microîntreprinderilor (concret, în acest din urmă caz, este relevantă eliminarea restricţiilor referitoare la aplicabilitatea acestui regim entităţilor care realizează venituri din consultanţă şi management), încurajează sub-declararea veniturilor salariale. În plus, Consiliul fiscal apreciază ca fiind inechitabil ca salariaţii să plătească CAS si CASS la tot venitul realizat, în timp ce în cazul veniturilor exclusiv din activităţi independente baza de impozitare să fie limitată la nivelul salariului minim indiferent de nivelul venitului (impozitarea fiind astfel profund regresivă – la venituri mari impozitarea fiind mult mai mică decât la venituri mici), mai ales în condiţiile în care pachetul de servicii publice de sănătate este acelaşi indiferent de sursa de venit.”
