• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Eveniment

Consiliulul Naţional Tripartit, convocat pentru stabilirea salariului minim pe economie în 2016

Consiliulul Naţional Tripartit, convocat pentru stabilirea salariului minim pe economie în 2016

Autor: Mona Hera, Aurelia Alexa

28.12.2015, 17:10 322

Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat pentru MEDIAFAX că întâlnirea, care a început la ora 17.00, are loc la Ministerul Muncii.

Ultima şedinţă de Guvern din acest an, la care este aşteptată o decizie în privinţa salariului minim pe economie, este programată miercuri.

Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ana Costea, declara, săptămâna trecută, că Guvernul va lua o decizie privind salariul minim până în 31 decembrie, însă o eventuală majorare trebuie analizată atent pentru a nu face mai mult rău decât bine.

Ministrul Muncii a explicat că în discuţiile cu sindicatele acestea au propus majorarea salariului minim la 1.200 de lei din 1 ianuarie.

"Au fost două propuneri: sindicatele au propus majorarea la 1.200 lei din 1 ianuarie şi a doua propunere a venit de la patronate, 1.200 lei cu blocarea impozitării pentru un timp normal de lucru de opt ore, la 1.050 lei. Comisia de dialog social a luat act de propuneri, iar în momentul de faţă analizează variantele. (...) Decizia aparţine Guvernului, care va decide acest lucru până în 31 decembrie", a afirmat ministrul.

Ana Costea a mai spus că după această analiză comisia de dialog social va trimite propunerea spre avizare la Consiliului Economic şi Social, după care se va convoca Consiliul Naţional Tripartit, precizând că Guvernul analizează această decizie şi din punct de vedere fiscal, financiar.

Potrivit reprezentanţilor Inspecţiei Muncii, în 11 decembrie erau 1.402.329 de angaţi cu salariu minim de 1.050 de lei şi 129.950 cu salariul de 1.200 de lei.

Premierul Dacian Cioloş declara, după prezentarea finală a bugetului pentru 2016, că Guvernul va trebui să ia până la sfârşitul acestui an o decizie legată de salariul minim pe economie, precizând că va convoca comisia tripartită pentru o discuţie în acest sens. Decizia a venit după ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut ca Guvernul să transmită când şi cu cât va fi majorat salariul minim pe economie înainte ca Parlamentul să voteze bugetul pe 2016, precizând că este o "solicitare fermă" a formaţiunii sale.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270