Eveniment

Constructorii au depus oferte pentru construirea a peste 100 km de autostrăzi, cu o valoare de 1 mld. euro

Constructorii au depus oferte pentru construirea a peste 100 km de autostrăzi, cu o valoare de 1 mld. euro

CNADNR a lansat licitaţia şi pentru lotul al doilea al autostrăzii Timişoara-Lugoj, cu o lungime de 25,6 kilometri şi cu o valoare de 611,9 milioane de lei

Autor: Andreea Neferu

21.08.2012, 00:07 2280

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a primit ieri ofertele din partea constructorilor pentru proiecte de construire a peste 100 de kilometri de autostrăzi, cu o valoare totală estimată de aproape un miliard de euro.

"Astăzi (luni - n.red.) până la ora 16 se depun ofertele, iar cel mai probabil mâine (marţi - n. red.) se vor deschide", au declarat reprezentanţi ai CNADNR.

Astfel, constructorii au depus oferte pentru realizarea a 97 de kilometri de autostradă pe Coridorul IV paneuropean (loturile doi, trei şi patru din autostrada Lugoj-Deva şi lotul al doilea al autostrăzii Timişoara-Lugoj), precum şi cei aproape 9 kilometri de pe ruta Gilău-Nădăşelu, ce face parte din Autostrada Transilvania.

Dacă contractele vor fi atribuite în următoarea lună şi nu vor exista contestaţii, este foarte probabil ca lucrările să demareze pe final de toamnă sau chiar la începutul anului viitor, urmând să fie gata astfel în 2015.

CNADNR a lansat la începutul lunii aprilie patru licitaţii în valoare cumu­lată de 3,75 miliarde de lei (circa 870 de milioane de euro la cursul de schimb din acea perioadă) pentru construirea a peste 97 de kilometri de autostradă de pe Coridorul IV paneuropean. Astfel, CNADNR a scos la licitaţie tronsonul Dumbrava-Ilia (care face parte din Autostrada Lugoj-Deva), lotul 2, cu o lungime de 28,6 kilometri, valoarea estimată a contractului fiind de 1,081 miliarde de lei, dar şi tronsonul Dumbrava-Ilia, lotul 3, cu o lungime de 21,1 kilometri, valoarea estimată fiind de 1,008 miliarde de lei. La licitaţie a fost scos şi lotul al patrulea al sectorului Dumbrava-Ilia, cu o lungime de 22,1 kilometri, valoarea estimată a contractului fiind de 1,048 miliarde de lei.

CNADNR a lansat licitaţia şi pentru lotul al doilea al autostrăzii Timişoara-Lugoj, cu o lungime de 25,6 kilometri şi cu o valoare de 611,9 milioane de lei. Acest ultim tronson a mai fost atribuit anul trecut consorţiului italian Tirrena Scavi-Societa per Condotte d'Acqua-Cossi Construzioni, dar rezultatul licitaţiei a fost contestat de consorţiul condus de firma românească Tehnologica Radion, controlată de Theodor Berna.

Autostrăzile scoase la licitaţie, ce fac parte din Coridorul IV paneuropean, vor fi finanţate din fonduri europene nerambursabile, dar şi din bani de la bugetul de stat.

De asemenea, CNADNR a scos la licitaţie la finalul lunii ianuarie construirea unui tronson de autostradă de 8,7 kilometri pe ruta Gilău - Nădăşelu, care face parte din Autostrada Transilvania. Valoarea estimată a contractului este de 316,7 - 348,4 milioane de lei (73 - 80,3 milioane de euro la cursul BNR din acea perioadă), iar finanţarea lucrărilor va fi realizată din fonduri de la bugetul de stat.

Acestea ar urma să fie primele tronsoane de autostrăzi atribuite anul acesta, după ce în primele şase luni ritmul de atribuire de contracte a scăzut puternic comparativ cu anul trecut.

Două reabilitări de drumuri naţionale, trei centuri de oraş, hărţi topografice şi servicii juridice - acestea sunt principalele contracte atribuite de compania de drumuri în primul semestru. Nici măcar un contract de construire de autostrăzi nu a fost atribuit în primele şase luni ale acestui an. Cel mai mare contract atribuit de la începutul acestui an de către CNADNR a fost cel de reabilitare a DN 76 Deva-Oradea şi Beiuş-Oradea, pentru suma de 161 milioane de lei (36,6 milioane de euro), potrivit informaţiilor transmise de CNADNR. Pe locul doi se află tot un contract de reabilitare de drum, de această dată pe DN 66 Bumbeşti Jiu-Petroşani, cu o valoare de 149,7 milioane de lei (34 milioane de euro).

În topul celor mai mari contracte atribuite anul acesta figurează şi construirea a trei centuri - Braşov (lot 1 şi lot 2), Tecuci şi Mihăileşti, cu o valoare cumulată de circa 70 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO