Eveniment

Coronavirus în România: 2.226 de cazuri noi şi 39 de decese în ultimele 24 de ore

Coronavirus în România: 2.226 de cazuri noi şi 39 de...

Autor: Laura Buciu

09.09.2021, 13:19 4430

În ultimele 24 de ore au fost confirmate 2.226 de cazuri noi de coronavirus şi  de 39 de decese ale unor pacienţi bolnavi de COVID-19. În plus, au fost raportate şi 4o de decese anterioare, potrivit INSP.

Până joi, pe teritoriul României au fost confirmate 1.113.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.062.366 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.226 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

Până joi, 34.871 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 79 de decese (42 bărbaţi şi 37 femei), dintre care 40 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Ilfov, Ialomiţa, Maramureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea, Vâlcea şi Bucureşti.

Dintre cele 79 decese, patru au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, trei la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.

72 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, două pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru cinci pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Sunt raportate 40 de decese anterioare intervalului de referinţă, un produs din luna octombrie 2020, şase din noiembrie 2020, 14 din decembrie 2020, şase din ianuarie 2021, 1 din februarie 2021, doi din martie 2021, cinci din aprilie 2021, trei din mai 2021 şi doi din iunie 2021, din Bucureşti şi judeţul Ilfov. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 39 de decese.

În spitalele din ţară sunt 3.985 de persoane internate, iar dintre acestea, 523 sunt internate la ATI. Din totalul pacienţilor internaţi, 99 sunt minori, 91 fiind internaţi în secţii şi 8 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.227.747 de teste RT-PCR şi 2.614.073 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.261 de teste RT-PCR (6.721 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.540 la cerere) şi 23.967 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 13.939 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.647 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 54.291 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 86 de persoane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO