Eveniment

Costul investiţiilor dezechilibrate este adâncirea decalajului între regiuni

Costul investiţiilor dezechilibrate este adâncirea...

Autor: Iulian Anghel

06.10.2017, 00:07 176

În anii de după criză investiţiile în economie s-au redus semnificativ, dar un alt pericol pândeşte la uşă: faptul că distribuţia lor este complet dezechilibrată adânceşte decalajul între regiuni.

Anul trecut in­vestiţiile au însemnat la nivel naţional 23,7% din PIB, restul fiind repre­zentat de consum.

Însă un studiu elaborat de vice­guvernatorul Liviu Voinea arată că in­vestiţiile în regiune Bucureşti – Ilfov înseamnă peste 40% din PIB, în vreme ce în alte regiuni precum Nord-Est sau Oltenia ele sunt la sub 20% din PIB, scăzând după intergarea în UE.

Bucureştiul a ajuns să reprezinte aproape 30% din PIB-ul naţional, faţă de sub 25% în 2007, şi avansează. Cinci dintre regiuni şi-au diminuat, după aderare, contribuţia la valoarea adăugată brută şi la PIB.

Potrivit concluziilor studiului citat, pentru reducerea disparităţilor este necesară o mai mare integrare prin investiţii transre­gionale, în special în infrastructură.

În aceeaşi vreme, ultimul raport de ţară al Comisiei Europene arată şi el că in­frastructura din Ro­mânia este un factor-cheie de limitare a competitivităţii ţării.

În Indexul Global al Com­petitivităţii elaborat de World Economic Forum (2017-2018) pu­blicat miercuri, România ocupă locul 120 (din 137 de ţări) la calitatea drumurilor şi locul 73 la calitatea infrastructurii feroviare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO