♦ În plus, candidaţii se gândesc de două ori înainte să accepte un nou rol şi, uneori, refuză oferte generoase de la competiţie din cauza incertitudinii create de războiul din Ucraina.
Salariul mediu net pe economie, de circa 3.700 de lei în luna ianuarie 2022, a crescut cu aproape 9% în ultimul an, pe fondul majorării salariului minim (cu 10% de la începutul anului) şi al creşterilor de salarii din privat. Cu toate acestea, inflaţia de 8,3% din ianuarie şi de 8,5% din februarie 2022 anulează majorările de salarii şi, cel mai probabil, angajaţii vor resimţi o scădere a veniturilor odată ce inflaţia va ajunge la peste 10% anul acesta. Pe de altă parte, candidaţii care primesc oferte salariale mai generoase de la concurenţă refuză roluri mai bine plătite.