Eveniment

Criza bancară din Bulgaria ascunde neîncrederea populaţiei în bănci, autorităţi şi politicieni

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Bogdan Cojocaru

01.07.2014, 00:04 1007

Bulgaria este o ţară cu o disciplină bugetară de invidiat chiar şi pentru un stat din zona euro, iar băncile bulgăreşti sunt bine capitalizate, după cum asigură Comisia Europeană şi autorităţile, dar cu toate acestea sistemul bancar s-a zdruncinat puternic zilele trecute, lovit dur nu de vreo problemă structurală, ci de panica populaţiei care s-a grăbit să-şi retragă depozitele, semn că aceasta nu are încredere în bănci şi autorităţi şi că se aşteaptă la ce-i mai rău.

Bulgarii au continuat ieri să-şi retragă economiile de la First Investment Bank chiar şi după ce guvernul a intervenit cu o linie de credit de 1,7 miliarde de euro, aprobată de CE, pentru a ajuta băncile drenate de lichidităţi de clienţii panicaţi, după ce chiar executivul european a spus că sistemul bancar este bine capitalizat, iar preşedintele ţării a asigurat că depozitele sunt protejate de stat.

„Sunt aici pentru că îmi aduc aminte ce s-a întâmplat acum 20 de ani. Am încredere în preşedinte, dar cred că el a fost înşelat de bancheri“, spune o femeie de 60 de ani, fă­când referire la criza financiară din 1996-1997 care a cauzat hiperinflaţie şi prăbuşirea a 14 bănci.

Clienţii First Investment Bank, una dintre cele mai mari bănci din Bulgaria, au retras într-o singură zi, vineri, aproape 400 de milioane de euro. Atunci acţiunile companiei s-au prăbuşit cu aproape 30%.

Oamenii au fost speriaţi mai întâi de naţionalizarea Corporate Commercial Bank, o bancă cu afaceri dubioase cu legături strânse cu politicienii, apoi de un bom­bardament prin semeseuri şi mesaje postate pe platforme precum Facebook şi Youtube cum că First Investment Bank este pe punctul de a se prăbuşi – un atac organizat asupra sistemului bancar cu scopul de a destabiliza ţara, după cum a explicat banca centrală.

Ancheta declanşată de autorităţi a dus la arestarea mai multor persoane, unele dintre acestea cu datorii mari la bănci, potrivit presei bulgare. Unul dintre arestaţi este un fost oficial guvernamental cu un cazier bogat.

First Investment Bank şi Corporate Commercial Bank sunt cele mai mari bănci cu capital local din Bulgaria. Sistemul bancar este controlat în proporţie de 85% de jucători străini precum UniCredit şi Raiffeisen Bank.

 

Amintiri dureroase

Criza din 1996-1997 este vie în memoria bulgarilor. Atunci sistemul bancar a ajuns în pragul colapsului. Băncile rămăseseră fără lichidităţi, iar guvernul fără resursele necesare pentru a le salva.

În această situaţie s-a ajuns după ce guvernul a folosit băncile pentru a oferi credite ieftine şi cu condiţii laxe companiilor de stat neprofitabile.

De asemenea, pentru că beneficiau la rândul lor de finanţare ieftină, băncile comerciale au extins masiv creditarea pentru sectorul privat, adesea în condiţii dubioase. Creditarea oferită de băncile comerciale sectorului nefinanciar ajunsese la niveluri nemaivăzute în vreun stat european în tranziţie.

Bulgaria a trecut peste criză înăsprind supra­vegherea asupra băncilor şi regle­mentările prudenţiale şi reducând creditarea bancară. De asemenea, o moştenire a acelei crize este ancorarea monedei naţionale, leva, de marca germană şi apoi de euro. Doar aşa leva a putut fi stabilizată, iar inflaţia ţinută sub control.

Acum, în contextul actualei crize, pre­şedintele va dizolva parlamentul pe 6 august şi va numi un premier interimar în aşteptarea alegerilor anticipate programate pentru 5 octombrie, scrie BBC.

Actualul guvern este în funcţie de doar un an, iar premierul Plamen Oreşarski şi-a anunţat demisia pentru că partidul său a fost zdrobit în alegerile europarlamentare de partidul fostului premier Boyko Borissov, care acum caută să fie reales. Borissov a demisionat la rândul său din funcţia de premier în iarna anului trecut „oripilat” de violenţa cu care forţele de ordine aflate sub controlul guvernului au răspuns demonstranţilor ieşiţi în stradă pentru a protesta contra creşterii peste noapte a facturilor la utilităţi şi contra corupţiei din clasa politică. Borissov descrie acum situaţia sistemului bancar ca fiind catastrofală.

„Când ministrul de finanţe spune că băncile sunt stabile, pe limba bulgarilor aceasta înseamnă dezastru iminent“, a afirmat politicianul la un post de televiziune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO