Eveniment

​Cu 250.000 de turişti în 2021, Egiptul este în top 5 destinaţii externe alese de români. Care sunt riscurile la care se supun turiştii români ce merg la Marea Roşie?

​Cu 250.000 de turişti în 2021, Egiptul este în top...

Autor: Miruna Diaconu

04.07.2022, 18:24 267

În staţiunile de la Marea Roşie au ajuns anul trecut 250.000 de turişti, Egiptul fiind vedeta anului 2021 în rândul destinaţiilor străine alese de români. O turistă româncă a fost ucisă de un rechin în zona Sahl Hasheesh, la sud de oraşul Hurghada, din Egipt, la doar câteva ore de la un incident asemănător, în care a murit o femeie de origine austriacă.

„Potrivit informaţiilor transmise de autorităţile competente egiptene,  în urma investigaţiilor realizate, a reieşit că decesul cetăţeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin. (…) MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Cairo nu au fost primite alte solicitări de asistenţă consulară din partea niciunui cetăţean român cu privire la acest incident. (…) De asemenea, având în vedere că acest incident este al doilea de acest gen în ultimele două zile care implica atacuri de rechin, MAE recomandă cetăţenilor români care se află în Egipt sau urmează să călătorească în această ţară în scop turistic să urmeze sfaturile şi recomandările autorităţilor locale în ceea ce priveşte zonele sigure de recreere şi înot în mare”, au transmis reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe.

Egiptul este a doua cea mai populară destinaţie din lume pentru amatorii de scufundări, iar mulţi dintre turiştii români aleg să facă scufundări sau snorkeling în Marea Roşie. Autorităţile egiptene sunt foarte stricte cu privire la recifele de corali, fiind protejate prin lege, iar hotelierii nu au voie să aducă nicio modificare ţărmului dacă acestea se întind până la plaja lor.

Atacurile rechinilor sunt foarte rare în această zonă, însă incidentele din ultimele zile au ridicat o serie de întrebări cu privire la posibilele cauze pentru care un rechin s-a apropiat atât de mult de ţărm. Autorităţile egiptene au decis închiderea mai multor plaje de la Marea Roşie şi au declarat că a fost format un comitet pentru a examina circumstanţele atacurilor şi eventualele motive ştiinţifice aflate în spatele acestora.​​​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO