Sute de mineri şi energeticieni din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie vor merge pe jos la Bucureşti, în data de 11 aprilie, unde vor depune un memorandum pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia, iar apoi vor protesta în faţa guvernului.
Liderul de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, zona Rovinari, Manu Tomescu, a declarat că sindicatele din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie au decis ca, pe 11 aprilie, să organizeze „un marş al disperării”, solicitând păstrarea locurilor de muncă din Oltenia, care depind de energia produsă pe bază de cărbune. 2.000 de oameni din complex vor fi disponibilizaţi începând cu data de 1 iulie.
Situaţia complexului Energetic Hunedoara, aflat în insolvenţă şi cu datorii de 1,5 mld. lei, este şi ea la limită. Administratorul judiciat a denunţat contractul colectiv de muncă, în lipsa acestuia angajaţii pot fi daţi afară, iar salariile celor rămaşi, tăiate.