Eveniment

Cu presiune din toate părţile, China anunţă un pachet fiscal de 1.400 mld. dolari pentru salvarea economiei

Cu presiune din toate părţile, China anunţă un pachet...

Autor: Ştefan Stan

09.11.2024, 09:39 492

China a anunţat un pachet fiscal de  1.400 mld. dolari pentru salvarea administraţiilor locale şi sprijinirea economiei sale şubrede, în timp ce se pregăteşte pentru creşterea tensiunilor comerciale cu SUA sub Donald Trump, scrie FT. 

Mult-aşteptatul plan fiscal este unul dintre cele mai mari care vizează autorităţile locale cu probleme din ţară, dar a dezamăgit investitorii care se aşteptau la mai mult sprijin pentru consumul casnic în cea de-a doua mare economie a lumii.

Măsurile anunţate vineri de Adunarea Naţională a Poporului, parlamentul chinez, urmează unui pachet de stimulare monetară lansat în septembrie, care a fost cel mai mare pachet al Beijingului de la pandemia de coronavirus.

Ca parte a planului de salvare, Beijingul va autoriza administraţiile locale să emită obligaţiuni pe o perioadă de trei până la cinci ani pentru a restructura majoritatea datoriilor „ascunse” sau „implicite” estimate la 14 miliarde de ruble, a declarat ministrul de finanţe Lan Fo'an în cadrul unei rare conferinţe de presă la Marea Sală a Poporului din Beijing.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels