♦ În 2025, salariul minim net pe economie din România a ajuns la 2.574 de lei, echivalentul a peste 517 euro ♦ Cu o valoare de circa 50% din salariul mediu net pe economie, alinierea la directiva europeană privind salariul minim european marchează o etapă importantă în reducerea decalajelor României faţă de restul ţărilor membre UE.
În 2025, salariul minim net a ajuns la 2.574 de lei, adică puţin peste 517 euro pe lună, arată datele de la Ministerul Muncii. Guvernul a decis la finalul anului trecut ca salariul minim brut să crească la 4.050 lei din 2025, de la 3.700 de lei, cât a fost în anul 2024, într-un efort de a ne alinia la o directivă europeană care impune un salariu minim adecvat în fiecare stat membru UE.
La începutul lunii octombrie 2024, Senatul a adoptat proiectul de lege al guvernului privind salariul minim european. Directiva europeană în acest sens a fost adoptată de Parlamentul European în anul 2022 şi trebuia implementată de statele membre în doi ani de la adoptare.