Eveniment

Cum a reuşit Vântu să fie implicat în puncte-cheie ale finanţelor - Lovituri în asigurări

Autor: Iulian Anghel

12.09.2010, 23:05 571

Sorin Ovidiu Vântu a fost amestecat în industriafinanciar-bancară şi de asigurări în ultimii 20 de ani în punctecheie: Bancorex, Astra Asigurări, Omniasig.

Schimb de replici în 2003 între BNR şi SRI

Constituirea celor două bănci, Banca Română de Scont (BRS) şiBanca de Investiţii şi Dezvoltare (BID), care au avut avizul BNR, aadus chiar un schimb de replici între Banca Naţională şi ServiciulRomân de Informaţii. În 2003, SRI a acuzat BNR într-un raport că areacţionat timid şi tardiv la informaţiile SRI în cazurile defraudă bancară precum cel de la BRS şi BID. Adrian Vasilescu,consilierului guvernatorului BNR, a spus atunci, conform ZF: "BNRnu a reacţionat tardiv. Cât este el de SRI, nu ştie tot. SRIcunoaşte numai o faţetă a acestor cazuri şi nu are de unde să ştiece s-a întâmplat".

BRS a intrat în faliment, iar BID a fost lichidată.

Atracţia de la Astra Asigurări

Astra Asigurări, care apăruse în 1990 prin împărţirea fostuluiADAS, monopolul asigurărilor înainte de Revoluţie, rămăsese în 2000singura companie de asigurări de stat. Societatea, care preluasedivizia de reasigurări a fostului ADAS, avea în conturi câteva zecide milioane de euro. Prin privatizare, în urma unei licitaţii lacare a fost permisă şi participarea unor companii care nu erau dinindustria de profil, a ajuns până la urmă la Dan Adamescu, omul deafaceri care controlează Unirea Shopping Center şi România Liberă.Însă până să preia compania Nova Trade, societatea controlată deDan Adamescu, Astra a scos din conturi 8 mil. $ pe care i-atransferat la Banca Română de Scont şi Banca de Investiţii şiDezvoltare, ca garanţie a unui credit acordat de aceste băncipentru o afacere cu cuarţ în Transilvania.

A încercat să dea lovitura cu ADAS

În 2000, cu câteva luni înainte să cadă FNI, Sorin Ovidiu Vântua încercat să dea lovitura pe piaţa asigurărilor cu brandul ADAS,care rămăsese în mintea românilor dinainte de 1990, când însemnaAdministraţia Asigurărilor de Stat. Societatea a apărut prinschimbarea denumirii SOREAG, o firmă de asigurări deţinută degrupul Gelsor cu venituri destul de slabe. La acea dată,reprezentanţii companiei anunţau investiţii de un milion de dolariîn companie. Pe primele şase luni din 2000, firma a avut venituride 160.000 de lei, dar nu a reuşit să-şi facă loc pe piaţă.

SOV a avut 15% din Omniasig

Sorin Ovidiu Vântu a deţinut multă vreme 15% din una dintre celemai mari companii de asigurări din România, Omniasig, aflată şiacum între primele trei firme de asigurări generale de pe piaţă.Vântu a devenit acţionar la Omniasig încă de la început, cândBancorex a preluat o societate de asigurări, Mondragon, în 1994,pentru a construi o companie de asigurări şi a ieşit din companieîn 2002, când acţiunile sale au fost preluate de fondul deinvestiţii israelian TBIH şi Constantin Toma, directorul general deatunci al companiei, în funcţie şi astăzi. Constantin Toma a fostde altfel pentru o scurtă perioadă şi în managementul Clubului deFotbal Rapid, atunci când au fost informaţii că a fost preluat deSorin Ovidiu Vântu şi de omul de afaceri Fathi Taher, care deţinehotelul Marriott.

"Sunt în Deltă, nu ştiu de Delta Asigurări"

Delta Asigurări, firma care a fost controlată la un moment datde off-shore-ul Tabor Projects, despre care s-a spus că ar fiaparţinut lui Sorin Ovidiu Vântu, se află acum în proces delichidare voluntară. De asemenea, iese de pe piaţă şi DeltaAsigurări de Viaţă, controlată de Delta Asigurări. Întrebat deZiarul Financiar, la un moment dat, dacă intenţionează să intre înpensii private şi dacă este în spatele societăţii Delta Asigurări,care a administrat un fond de pensii în colaborare cu MKBRomexterra, Vântu a negat, spunând că este "în Deltă, dar nu ştiede Delta Asigurări". Fondul a funcţionat puţin timp, retrăgându-sede pe piaţa pensiilor private. Totuşi, Vântu a rămas legat desistemul de pensii private prin faptul că unul din "oamenii săi",angajat în 2000 pentru a dezvolta un grup financiar autohton, VladSoare, este membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere aSistemului de Pensii private.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO