♦ În timp ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a anunţat miercuri un acord pentru prelungirea cu 15 ani a duratei licenţelor de exploatare a perimetrelor preluate la privatizare (onshore), poziţia OMV Petrom este ceva mai nuanţată.
La 10 iunie 2004 apare Hotărârea de Guvern 903 privind aprobarea acordurilor de concesiune a unor perimetre de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră, încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului „Petrom“ - S.A. Bucureşti. Documentul este publicat în Monitorul Oficial pe data de 6 iulie 2004, iar pe data de 23 iulie 2004 are loc privatizarea Petrom cu austriecii de la OMV. Privatizarea Petrom rămâne şi acum cel mai important proces de acest tip derulat de România prin dimensiunea strategică a vânzării.
„Se aprobă acordurile de concesiune încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Naţională a Petrolului „Petrom“ - S.A. Bucureşti, în calitate de concesionar, pentru 155 de perimetre de dezvoltare-exploatare şi 46 de perimetre de exploatare petrolieră”, se arată în documentul menţionat şi semnat de Adrian Năstase, prim ministru la acel moment, dar şi de Dan Ioan Popescu, ministrul industriilor din 2004.
Ce arată această listă? Unele acorduri de concesiune expirau chiar în anul privatizării, altele au ca termen de expirare 2028. De-a lungul anilor, acordurile petroliere care se apropiau de termenul de expirare au fost prelungite prin acte adiţionale. Potrivit unui document al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, din vara lui 2023, OMV Petrom mai avea 152 de acorduri, fiind astfel păstrată cea mai mare parte din cele 155 cu care a pornit la drum.