Eveniment

Cum arată o zi din viaţa noului Papă. Programul primelor zile ale Pontificatului Papei Francisc

Primele zile ale Pontificatului Papei Francisc

Foto: AFP

Autor: Traian Terzian

14.03.2013, 08:50 1661

Noul Papă Francisc are un program destul de încărcat în primele zile ale Pontificatului său, a anunţat miercuri Vaticanul, relatează AFP.

Viaţa sa urma să se schimbe încă din prima noapte, de miercuri spre joi, pe care urma să o petreacă la reşedinţa Sfânta Marta, unde au locuit cei 115 cardinali electori pe timpul conclavului, începând de marţi seara. Însă el urma să doarmă în apartamentul 201, un apartament deosebit de confortabil de trei camere, incluzând un birou, un salon şi o cameră.

Papa Francisc urma să se trezească joi dimineaţa devreme şi să efectueze o "vizită privată" la Bazilica Sfânta Maria cea Mare. "Mâine (joi) voi merge să mă rog la Fecioara (Maria) pentru ca să apere oraşul Roma", a anunţat în prima sa declaraţie, de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, noul Papă, care este totodată episcop al Romei.

Joi după-amiaza, către ora 16.00 GMT (18.00, ora României), el va conduce o mesă împreună cu cei 114 cardinali electori, în Capela Sixtină.

Vineri, la ora 10.00 GMT (12.00, ora României), Papa Francisc va primi întregul Colegiu al Cardinalilor în magnifica Sală Clementină. Ulterior, el se va întâlni, potrivit unei "tradiţii" recente, cu jurnalişti şi oficiali în comunicare de la Vatican.

Duminică, Papa Francisc va susţine tradiţionala rugăciune Angelus, în apartamentul papal, la ora 11.00 GMT (13.00, ora României).

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a anunţat, de asemena, că Papa Francisc se va întâlni cu predecesorul său "în zilele următoare'.

Mesa de instalare a noului Papă Francisc va avea loc la 19 martie 2013, ziua Sfântului Iosif, patronul Bisericii Catolice, la ora 8.30 GMT (10.30, ora României), în Bazilica Sfântul Petru.

De asemenea, la 20 martie, el va acorda o audienţă delegaţilor. Astfel, nu va avea loc o audienţă generală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO