Eveniment

Cum au ridicat mai mulţi fraţi cele mai mari businessuri din România: Majoritatea au fost puse pe picioare la începutul anilor ’90, atunci când peisajul antreprenorial autohton începea să prindă contur

Cum au ridicat mai mulţi fraţi cele mai mari...
31.01.2020, 10:30 443

Dedeman, FAN Courier, Elis Pavaje, Autonom, Electrogrup sau European Food & Drinks sunt doar câteva exemple din businessul românesc unde fraţii fac afaceri de milioane de euro cot la cot. Majoritatea businessurilor dezvoltate de fraţi au fost puse pe picioare la începutul anilor ’90, atunci când peisajul antreprenorial autohton începea să prindă contur.

„Teama de necunoscut este una dintre cele mai mari frici umane şi este similară fricii de moarte. Ea scoate la suprafaţă instinctul de supravieţuire. Acesta este şi motivul pentru care, mai ales când este vorba despre antreprenoriat, această aventură care implică riscul, oamenii caută elemente de sprijin care să confere un minim sentiment de siguranţă. Iar acest element de sprijin poate fi găsit în reconstituirea atmosferei de familie, astfel că aşa apar aceste businessuri dezvoltate de fraţi”, explică psihoterapeutul Alexandrina Carmen Ene. Ea este la rândul ei antreprenor, creând brandul Sonjaline, care realizează rochii şi eşarfe.

După ’90, atunci când antreprenoriatul a început să prindă aripi şi în România, teama de necunoscutul din business era şi mai mare, astfel că aşa se explică faptul că la acea vreme au fost puse pe picioare businessuri care dăinuiesc şi astăzi. Un exemplu este Dedeman din Bacău, afacere clădită de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl la începutul anilor ’90, care în prezent este cel mai mare business deţinut de români.

„Încă de la început am gândit împreună această afacere. Suntem firi diferite, dar ne completăm foarte bine”, povestea în urmă cu zece ani Dragoş Pavăl, într-o perioadă în care reţeaua de magazine de bricolaj Dedeman avea 14 magazine şi 3.000 de angajaţi.

Atunci, Dedeman îşi făcea intrarea în Bucureşti şi paria pe dezvoltare într-o piaţă dominată de jucători străini. În 2008, Dedeman ocupa locul doi pe piaţa de bricolaj, după Praktiker.

În 2010, a depăşit Praktiker ca vânzări, iar astăzi Dedeman este liderul pieţei de bricolaj, având 50 de magazine în prezent şi afaceri de 1,5 miliarde de euro şi peste 10.000 de angajaţi la nivelul anului 2018. Mădălina Panaete

Citiţi povestea celor mai mari afaceri româneşti dezvoltate de fraţi în revista Business MAGAZIN


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO