Eveniment

Cum pot accesa companiile private fonduri europene nerambursabile de pana la 370 de milioane de euro pentru resurse umane

27.04.2009, 00:00 319
Orice companie, indiferent de natura capitalului sau a formei de organizare, se poate inscrie pana pe 19 iunie pe site-ul actionweb.fseromania.ro, pentru a obtine finantari europene cu valori cuprinse intre 500.000 si 5 mil. euro.
Ministerul Muncii a lansat la sfarsitul saptamanii trecute sase scheme de finantare pentru resurse umane, in valoare totala de aproximativ 550 mil. euro. „Suma totala alocata celor sase linii de finantare pentru proiecte strategice este de 545 milioane de euro, din care 85% reprezinta contributia UE din Fondul Social European, iar 15% finantarea din bugetul de stat, a declarat ministrul muncii Marian Sarbu.
Companiile private pot obtine fonduri europene de 370 mil. euro din cele 545 mil. euro disponibile in acest an pentru resurse umane, prin schemele de finantare din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operational Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).
Companiile care vor sa obtina aceste fonduri trebuie sa isi creeze un cont pe site-ul FSE, sa furnizeze toate datele necesare pentru inregistrarea online a companiei, sa aleaga programul de finantare dorita si sa completeze o serie de declaratii. Totusi, companiile trebuie sa trimita sase declaratii si prin posta autoritatilor care se ocupa de program.
 
Bani pentru trainingul angajatilor
Companiile pot obtine fonduri europene de pana la 125 mil. euro prin care angajatii pot beneficia de cursuri de calificare si recalificare sau pot participa la activitati prin care pot dobandi noi competente profesionale.
„Multi dintre cei care au lucrat in strainatate si s-au intors din cauza crizei economice din tarile-gazda se plang de faptul ca le este greu sa echivaleze aici, oficial, competentele si calificarile dobandite in Spania, in Italia sau pe unde au lucrat. Ei bine, de acum incolo le va fi mult mai usor sa o faca, a adaugat ministrul.
O alta schema de finantare, cu o valoare totala de 50 mil. euro, se adreseaza companiilor care vor sa isi instruiasca angajatii pentru a le oferi mai multe responsabilitati, in functie de nevoile companiei.
Alte 70 mil. euro vor fi alocate companiilor private daca au proiecte care au ca obiectiv dezvoltarea masurilor de ocupare pe piata muncii, prin care se vor oferi programe de training sau consiliere pentru persoanele care isi cauta un loc de munca.
 
4,2 mld. euro pana in 2013
Doua din cele sase scheme de finantare lansate, in valoare de 180 mil. euro, nu se adreseaza companiilor private sau de stat, ci vizeaza doar institutiile publice, asociatiile patronale, firmele de training, ministerele sau ONG-urile.
Primele trei scheme de finantare pentru resurse umane din fonduri europene au fost lansate la sfarsitul lunii martie si au o valoare de 142 mil. euro, bani disponibili pana in 2010. Urmatorul pachet de finantari pentru resurse umane va fi lansat pe 9 mai si are o valoare totala de 300 mil. euro. Romania poate beneficia de un sprijin de 4,2 mld. euro din fonduri structurale pentru resurse umane pana in 2013.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO