România se află în rândul statelor membre ale Uniunii Europene cu cele mai scăzute costuri ale vieţii, însă nivelul de trai rămâne sub media comunitară din cauza veniturilor mai mici. Un coş de bunuri şi servicii care costă 100 de euro la nivelul UE, în România, în 2024, avea valoarea de 64 de euro, în timp ce PIB-ul pe locuitor, ajustat la paritatea puterii de cumpărare (PPC), a fost de 77% din media UE, potrivit INS.
Cea mai scăzută valoare a PIB-ului pe cap de locuitor în 2024 a fost înregistrată de Bulgaria, care se situează cu 34% sub media UE, iar cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe cap de locuitor din Uniunea Europeană – cu 145% peste media UE – a fost raportat de Luxemburg. Acest nivel este explicat parţial de faptul că un număr mare de cetăţeni străini reprezintă o pondere ridicată din totalul forţei de muncă a ţării şi contribuie astfel la PIB-ul Luxemburgului, deşi nu fac parte din populaţia rezidentă.
Indicele de volum al PIB, indicator urmărit de Eurostat, reprezintă raportul dintre fiecare agregat de cheltuieli PIB convertit într-o valută unică de comparare cu ajutorul Parităţii Puterii de Cumpărare (PPC) al unei ţări şi acelaşi indicator al ţării bază de comparare.
Paritatea Puterii de Cumpărare (PPC) exprimă numărul de unităţi de valută necesare pentru cumpărarea într-o ţară a aceluiaşi volum de bunuri şi servicii care se poate obţine cu o unitate monetară a ţării bază de comparare (Austria în anii 1993 şi 1996, iar din 1999 media UE). PPC exprimă raportul între preţurile practicate în condiţiile pieţei interne a fiecărei ţări.
În clasamentul european al nivelului preţurilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, România ocupă penultimul loc, cu un indice de 64% din media UE, fiind devansată doar de Bulgaria (61%). La polul opus se află Danemarca (141%), Irlanda (137%) şi Luxemburg (131%), state în care costul vieţii este cu mult peste media europeană.
Diferenţele sunt semnificative şi faţă de economii mari din UE: în Germania indicele preţurilor este de 109%, în Franţa de 111%, iar în Italia de 97%. Prin comparaţie, România rămâne o economie cu preţuri structurale scăzute, atât la bunuri, cât şi la servicii.
Cât costa alimentele
Unul dintre capitolele la care România iese în avantaj în comparaţia cu restul Uniunii Europene este cel al alimentelor. Potrivit datelor Eurostat, România este cel mai ieftin stat membru al UE la alimente şi băuturi nealcoolice, cu un nivel al preţurilor de 78% din media europeană. Diferenţa este vizibilă nu doar faţă de Vest, ci şi faţă de economiile din regiune: în Polonia indicele este de 87%, în Slovacia de 84%, iar în Ungaria de 95%.
Raportat la marile economii occidentale, decalajul este şi mai clar. În Italia, preţurile alimentelor sunt deja peste media UE, la 101%, la fel în Germania unde ajung la 103%, în Franţa ajung la 109%, iar în Luxemburg urcă la 124%. Practic, pentru acelaşi coş alimentar, un consumator din România plăteşte semnificativ mai puţin decât unul din Europa de Vest.
Acest diferenţial de preţ explică în bună măsură de ce presiunea costului vieţii este resimţită diferit în România, chiar dacă veniturile sunt mai mici. Alimentele au o pondere importantă în bugetele gospodăriilor, iar faptul că ele rămân relativ ieftine atenuează impactul salariilor sub media UE şi susţine consumul intern, inclusiv în perioadele de inflaţie ridicată.
În cazul băuturilor alcoolice şi al produselor din tutun, România are un indice al nivelului preţurilor de 87% din media UE, un nivel apropiat de cel din Polonia (83%) şi Slovacia (83%), dar semnificativ sub economiile din Vest. În Irlanda, de exemplu, preţurile la această categorie ajung la 203% din media UE, în mare parte ca urmare a taxării ridicate, iar în Finlanda la 173%.
Diferenţa reflectă în principal politici fiscale diferite, mai degrabă decât costuri de producţie sau de distribuţie.
La îmbrăcăminte şi încălţăminte, România se află tot la 87% din media UE, un nivel comparabil cu Ungaria (86%) şi sub Polonia (103%), dar mult inferior faţă de state precum Danemarca (133%), Suedia (123%) sau Luxemburg (112%). În acest segment, diferenţele sunt influenţate de lanţurile de retail internaţionale, care practică politici de preţ mai apropiate între ţări, dar ajustate la puterea de cumpărare locală.
Cel mai mare decalaj apare însă la administrarea locuinţei, apa, electricitatea, gazele şi alţi combustibili, unde România are un indice de 50% din media UE, unul dintre cele mai scăzute din Uniune, la egalitate cu Polonia şi peste Bulgaria (39%). Prin comparaţie, aceleaşi cheltuieli depăşesc media UE în Germania (116%), Franţa (123%), Luxemburg (180%) sau Irlanda (187%).
Serviciile reflectă nivelul veniturilor
Şi pe zona serviciilor, România este una dintre cele mai ieftine economii din Uniunea Europeană, însă diferenţele de preţ spun o poveste mai complexă decât simpla comparaţie de costuri. Potrivit datelor Eurostat, transportul se situează la 78% din media UE, recreerea, sportul şi cultura la doar 64%, iar restaurantele şi serviciile de cazare la 71%.
Prin comparaţie, în economii precum Danemarca, Germania sau Franţa, aceste servicii depăşesc media UE cu 10% până la 50%, în funcţie de categorie. De exemplu, restaurantele şi cazarea ajung la 149% din media UE în Danemarca şi la peste 110% în Germania şi Franţa, iar serviciile de recreere şi cultură sunt semnificativ mai scumpe în aproape toate statele vest-europene.
Diferenţele nu ţin însă doar de costuri mai mici cu forţa de muncă sau de chirii mai reduse. Ele reflectă, în primul rând, nivelul veniturilor şi al cererii interne. În România, consumatorii sunt mult mai sensibili la preţ în zona serviciilor, iar capacitatea de a plăti pentru transport, restaurante, divertisment sau turism intern este limitată de nivelul salariilor. Acest lucru pune o presiune structurală asupra preţurilor şi limitează marjele jucătorilor din aceste sectoare.
Preţurile mai mici se văd şi în calitatea şi diversitatea serviciilor, mai ales în afara marilor oraşe. Dacă în marile centre urbane oferta încearcă să se apropie de standardele occidentale, la nivel naţional serviciile rămân inegale, cu investiţii mai puţine şi opţiuni limitate.
