Eveniment

Cum sunt de fapt plătiţi înalţii funcţionari de stat: Drăgoi a câştigat 200.000 de euro anul trecut, 90% din bani venind din consilii de administraţie

Cum sunt de fapt plătiţi înalţii funcţionari de stat: Drăgoi a câştigat 200.000 de euro anul trecut, 90% din bani venind din consilii de administraţie

Bogdan Drăgoi

Autor: Razvan Voican, Claudia Medrega

11.03.2012, 20:58 4593

Bogdan Drăgoi, numit de o lună ministru al finan­ţelor, a încasat în 2011 din numeroasele funcţii pe care le-a deţi­nut impresionanta sumă de 833.640 de lei (aproape 200.000 de euro), jumătate din bani, adică echivalentul a circa 105.000 de euro, reprezentând remuneraţia de membru în consiliul de administraţie al băncii de stat CEC Bank. Pentru postul de secretar de stat în Finanţe, Drăgoi a încasat anul trecut numai 58.284 lei (13.500 de euro), adică 7% din venitul total, declaraţia sa de avere demonstrând încă o dată că în cazul multor înalţi func­ţionari publici cea mai mare parte a remuneraţiei nu provine din funcţia de bază.

În 2011, ca secretar de stat responsabil cu Trezoreria, Drăgoi a reprezentat Ministerul Finanţelor în consiliul de adminis­tra­ţie al CEC Bank şi a condus Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări de la Eximbank, a fost membru în consiliul reprezentanţilor la Fondul Pro­prie­tatea, în CA al Electrica şi în consiliul de supraveghere al AVAS.

"Nu am vânat niciodată un loc în consiliile de administraţie. Poziţia pe care am ocupat-o ca secretar de stat responsabil cu Trezoreria presupunea automat că trebuia să fiu reprezentantul statului în consiliile de administraţie la instituţiile respective", a explicat Drăgoi pentru ZF.

El a precizat că în urma numirii ca ministru al finanţelor în cabinetul Ungureanu şi-a dat demisia din toate consiliile de administraţie şi va fi înlocuit de Cristian Sporiş, fostul trezorier al Raiffeisen Bank pe care

l-a recrutat ca secretar de stat pe fosta sa poziţie de manager al datoriei publice.

Desigur, pentru instalarea bancherului de la Raiffeisen în structura de supraveghere a CEC Bank este nevoie de aprobarea BNR şi a AGA.

Dac un venit anual de 58.284 de lei ca secretar de stat în Finanţe este prea mic pentru a convinge un bancher care poate câştiga această sumă şi într-o lună foarte bună, indemnizaţia de la CEC de circa 100.000 de euro poate reprezenta un stimulent mai solid dincolo de oportunităţile de carieră pe care le deschide o funcţie la vârful Ministerului Finanţelor, chiar şi pe o perioadă relativ scurtă. De asemenea, nu este neglijabilă suma pe care Sporiş o va încasa de la Eximbank. Noul secretar de stat nu şi-a publicat propria declaraţie de avere, fiind încă în termenul legal de 30 de zile de la numire.

CEC Bank nu a avut anul trecut o performanţă spectaculoasă în termeni de profitabilitate, înregistrând un câştig net de 38 mil. lei, şi cu toate acestea indemnizaţia de membru în CA a fost majorată cu circa 10%, potrivit declaraţiilor de avere publicate de Drăgoi. În 2009 aceeaşi remuneraţie de la banca de stat se ridica la "numai" 228.441 de lei (54.000 de euro), adică la jumătate faţă de nivelul din 2011.

CEC Bank apare ca exceptată de la noile reguli privind instalarea de manageri şi membri în consiliul de administraţie selectaţi de firme de recrutare profesioniste pe baza unor criterii de competenţă bine definite.

Cealaltă bancă de stat, Eximbank, a contribuit cu 215.676 lei (peste 50.000 de euro) la veniturile de anul trecut ale actualului şef al Finanţelor. Şi indemnizaţia de la Eximbank a crescut cu aproape 8%.

În plus, înaltul oficial al statului a încasat de două ori mai mulţi bani decât în 2010 în calitate de membru al consiliului reprezen­tan­ţilor de la Fondul Proprietatea, rotunjindu-şi veniturile anuale cu 76.200 de lei (17.700 euro). Între timp, statul s-a apropiat de zero cu participaţia la Fond.

Dacă anul trecut Bogdan Drăgoi ţinea să precizeze cu orice ocazie că îşi donează toate veniturile obţinute de pe urma consiliilor de administraţie în care era membru către aşa-numitul Fond pentru diminuarea efectelor crizei, în declaraţia de avere pe 2011 menţionează că a donat numai 53.900 de lei, adică mai puţin de 7% din sumele încasate din aceste surse, alegând să păstreze restul banilor. Oricum, nimeni nu mai vorbeşte despre acest fond.

Drăgoi nu a dorit să explice de ce şi-a schimbat poziţia vizavi de sumele obţinute ca membru în consiliile de administraţie. Probabil a făcut investiţii personale substanţiale, având în vedere şi faptul că şi-a lichidat două depozite la CEC Bank care însumau circa 660.000 de lei la sfârşitul lui 2010.

Şeful Finanţelor este client al OTP Bank România, aceasta fiind banca în care îşi păstra la finalul lui 2011 cea mai mare parte a lichidităţilor care se ridicau la circa 100.719 lei şi 4.863 de euro. Conform declaraţiei de avere, Bogdan Drăgoi este un investitor pasionat de piaţa imo­biliară. El a înfiinţat anul trecut firma BD Resident Development în care deţine 98% din acţiuni. Către această firmă Drăgoi a înstrăinat patru terenuri (trei din Bucureşti şi unul din judeţul Călăraşi), inclusiv ca aport la capitalul social, valoarea totală a tranzacţiilor ridicându-se la 2.193.540 de lei (510.125 euro).

Drăgoi spune că nu se ocupă de managementul acestei firme care probabil îi poartă iniţialele. În acelaşi timp, el are 40% dintr-o altă firmă cu profil imobiliar, Toledo Real Estate, iar în 2007 a cumpărat de la Credit Europe Bank o creanţă litigioasă asupra unor terenuri din Popeşti Leordeni pe care a vândut-o cu 3.000.000 de lei, dar încă nu a încasat banii.

Averea publică a lui Drăgoi mai include un autoturism Jaguar din 2006 şi ceasuri evaluate la circa 15.000 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO