♦ Economia a scăzut în primul trimestru cu 1,7% ♦ Scăderea era aşteptată pentru că măsurile de constrângere au astfel de consecinţe ♦ Acum, „ce-a păpat lupul bun păpat rămane“ ♦ Adică trecutul e trecut, nu ai cum să-l schimbi. Aşa că trebuie să te gândeşti la ce faci în viitor.
Scăderea economiei era de aşteptat şi era anticipată. Pentru că consumul a scăzut în urma majorării TVA. Or, consumul înseamnă 75% din economie. Dacă consumul scade, economia este imediat afectată. Schimbăm dinspre „consum“ spre „investiţii“, spune ministrul investiţiilor, Dragoş Pîslaru. Anul trecut investiţiile au contribuit la creşterea economică cu 1%, iar consumul cu 0,3%. Poate însemna o schimbare de paradigmă, cum crede ministrul Pîslaru. Dar asta nu a oprit căderea economiei în T1 – cea mai mare cădere economică din UE, cu excepţia Irlandei, o curiozitate.
Pieţele sunt calme. Căderea era inevitabilă, spun analiştii economici ai BRD, a patra bancă din sistem, dar reconstrucţia era obligatorie pentru că deficitele nu mai puteau fi suţinute.
Piaţa nu a recţionat dramatic pentru că această cădere fusese deja inclusă în preţ, spune analistul financiar Adrian Codirlaşu, preşedintele CFA România.
Iar preţurile le poate vedea oricine la raft.
Inflaţia a sărit de 10%, la patru luni din an, un nivel pe care nu-l mai înregistrase din 2022.
Dar statul, prin impozitele percepute, trebie să menţină un echilibru. Cum?
„Inflaţia creşte, nu scade veniturile bugetului. Le creşte nominal, nu real“, spune Adrian Codirlaşu. Explicaţia este simplă: cu cât preţurile sunt mai mari, cu atât TVA plătit statului este mai mare. Da, eşecurile statului sunt plătite de noi toţi prin inflaţie, spune el.
Dar spitalele şi şcolile sunt susţinute cu bani „reali“ nu „nominali“. Când PIB scade, veniturile statului scad şi ele. Şi atunci trebuie să decizi: ori majorezi taxele, ori reduci cheltuielile. Nu există o a treia cale. Însă guvernul Bolojan a căzut tocmai pentru că a majorat taxele, pentru că a majorat TVA. Soluţia reducerii cheltuielilor? Este la fel de controversată: bursele copiilor au fost reduse sau eliminate, salariile profesorilor stagnează, pensiile nu au mai fost majorate cu rata inflaţiei, cum ar trebui să se întâmple. În vreme ce inflaţia depăşeşte 10%, an/an.
Cum reduci cheltuielile când nu ai nicio speranţă ca veniturile să-ţi crească - care sunt la 27% din PIB, faţă de o medie a UE de 40%? De spitale nu te poţi atinge, de şcoli nici atât. Pentru că noi avem ideea că învăţământul este „gratuit“. Nu este, pentru că este plătit din contribuţia tuturor. Că sănătatea este „gratuită“. Nu este. Orice medic de familie îţi cere cartea de asigurare pentru orice control anual l-ai face. Aşa că de la sănătate nu poţi tăia, de la educaţie nu poţi, atunci de unde?
Administraţia publică locală cheltuieşte mult şi fără folos, spune Adrian Codirlaşu. Sunt prea mulţi angajaţi care nu fac nimic.
În administraţia publică locală sunt 460.000 de angajaţi, din cei 1,3 milioane de angajaţi ai statului, potrivit datelor Ministerului de Finanţe. Între cei 1,3 milioane sunt profesorii şi medicii. Unii dintre cei din administraţie sunt aleşi prin vot direct: 3.000 de primari şi preşedinţii de consilii judeţene. Pe ei nu-i poţi da afară. Pe cine dai afară?
Premierul Bolojan a fost demis şi pentru că a vorbit despre reducerea de personal din administraţia locală.
Problema majoră este că veniturile bugetului sunt prea mici, nu că sunt prea mulţi angajaţi. Iar întrebarea este ce faci în continuare. Iar nimeni din politică nu ştie răspunsul.
Reacţia calmă a pieţelor este însă un răspuns mai bun decât orice. Iar recomandarea agenţiilor de evaluare financiară, anume „investiţi în România“, arată că ce numim noi criză acum este doar o etapă firească a unei lumi politice, mereu în schimbare.
