Eveniment

Cum va arăta România peste 25 de ani? 10 idei ca să nu ajungem mai prost ca în prezent: Trebuie să fim mai mult europeni decât români

Cum va arăta România peste 25 de ani? 10 idei ca să nu...

Autor: Cristian Hostiuc

08.10.2017, 20:53 12522

Pentru a marca cei 25 de ani de prezenţă în România, firma de audit şi consultanţă EY, parte din celebrul Big4, a venit cu ideea de a întreba România, de a vă întreba pe voi, de a-i întreba pe cei care fac parte din comunitatea de business – antreprenori, directori, consultanţi, avocaţi -, care ar fi întrebarea fiecăruia pentru viitor.

25 de întrebări pentru România.

Ideea a fost de a selecta acele 25 de întrebări din sutele primite şi de a încerca un răspuns la ele, de a veni cu soluţii şi de a face o platformă de dezbatere.

În mod cert, multe din aceste soluţii vor fi marcate doar pe hârtie, pentru că întrebarea României este cine să le pună în practică, capitol la care stăm foarte slab, istoric vorbind.

Cum va arăta România peste 25 de ani? Toată lumea speră că mai bine, dar nu trebuie să uităm că istoria este plină de exemple în care o ţară o poate lua în sens invers din cauza politicienilor şi în aplauzele locuitorilor ei. Uitaţi-vă la Serbia.

Acum 25 de ani, eu nu am crezut că vom ajunge aici, părerea mea fiind că România şi economia arată mult mai bine decât la începutul anilor ’90.

În 1990 – 1991 – 1992, când a venit EY la Bucureşti, economia României era în cădere liberă după deciziile greşite din perioada comunistă. Plata datoriei externe a fost o mare greşeală, care a sugrumat o întreagă economie şi pentru care plătim şi astăzi.

În 1992 salariul mediu lunar era undeva la 70-90 de dolari, iar o garsonieră în Bucureşti se închiria cu 40-50 de dolari pe lună.

În 1998-2000, când minerii erau să vină din nou la Bucureşti iar noi aşteptam ca la o execuţie să rămânem afară din UE şi NATO, nu credeam că totul se va schimba în doar doi ani.

Nu ştiu cine ne-a băgat în UE sau NATO, aici mă refer la persoane, dar este cel mai bun lucru care s-a întâmplat României în ultimii 100 de ani.

UE şi NATO, la care s-au adăugat investiţiile străine, au schimbat economia din temelii. Ne place să credem că munca a contat cel mai mult, slab plătită şi bine pregătită, dar fără investiţiile străine nu am fi progresat.

E bine să ne reamintim că atunci PIB era între 35-40 de miliarde de dolari (25-30 miliarde de dolari acum 25 de ani), iar salariul mediu nu depăşea 200 de dolari.

Acum ne îndreptăm spre un PIB de 180 de miliarde de euro, cu şansa de a ajunge la 200 de miliarde de euro în 2019-2020.

În anul 2000, şi chiar în 1992, exporturile României erau undeva la 8 miliarde de dolari, iar acum se duc spre 60 de miliarde de euro (70 de miliarde de dolari).

Salariul mediu este de 500 de euro (600 de dolari), faţă de 70-100 de dolari acum 25 de ani.

Un apartament de 2 camere în Berceni era 5.000-6.000 de dolari, iar acum este 40.000-45.000 de euro (50.000-60.000 de dolari).

Zona Bucureşti-Ilfov este ca putere economică peste media Uniunii Europene, dar în schimb zona de nord-est stă mai prost decât în 2007, când am aderat la UE. De ce?

Mai avem industrie? Da, este mai bună şi mai performantă decât cea din 1990 sau de la începutul anilor 2000.

România este mai industrializată decât media UE (ponderea industriei în PIB este la noi de 25%, faţă de media UE de 17-18%). În Transilvania ponderea industriei este de 40%.

Bineînţeles că de la Bucureşti, înconjurat de clădiri de birouri ca în Vest, de malluri, de o generaţie tânără cu laptopul în spate, îmbrăcată de la Zara, H&M etc., lucrurile se văd altfel decât de la Vaslui, Suceava, Teleorman, Mehedinţi, unde zonele sunt acaparate de decenii de baronii locali administrativi şi economici, şi unde nu s-a făcut nimic de 25 de ani.

România a pierdut şi nu mai poate recupera primul deceniu de după ’90, când liderii noştri politici voiau să rămânem neutri, ca o zonă de tampon între URSS şi Uniunea Europeană. După 2000, România a putut să mai recupereze din decalajele economice.

Cum va arăta România peste 25 de ani?

Părinţii noştri, în anii ’70 zâmbeau gândindu-se la viitor. Dar au venit anii ’80 de nicăieri, care ne-au dus înapoi 20 de ani.

Aşa că se poate să rămânem pe loc, sau chiar să scădem.

Bogdan Ion, şeful EY România, a pus o întrebare. Cum poate ieşi România din capcana veniturilor mici şi medii, în care se află astăzi, în condiţiile în care, în ultimii 100 de ani, doar 13 ţări şi-au depăşit condiţia.

Eu cred că putem, dar cu o condiţie. Nu să fim noi cei care facem planurile. Sună fatalist, dar cred că aşa este. De unii singuri nu putem, nici nu avem resurse financiare suficiente.

Toată lumea se îndreaptă către Guvern, către Palatul Cotroceni, către politicieni, către administraţie pentru a face autostrăzi, şcoli, spitale, sisteme de educaţie, şcoli profesionale etc. De aia ia Guvernul bani în fiecare lună din taxe şi impozite.

Degeaba ne uităm acolo. Ultimii 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană nu ne ajută. Am avut miliarde de euro, am avut şi avem posibilitatea de a atrage finanţări la cel mai scăzut cost pentru a schimba infrastructura de drumuri, feroviară, educaţională, medicală şi profesională.

Care este rezultatul? Cel puţin ca percepţie, ceea ce vedem cu ochiul liber, este că nu s-a făcut nimic, iar totul s-a degradat.

Dacă Dragnea, Tăriceanu, Orban & Company sunt la putere de mai bine de două decenii şi nu au fost în stare să facă mai mult decât până acum, de ce am crede că pot să facă ceva de acum înainte.

Trebuie să fim realişti în a vedea ce putem face noi, ce poate face România din punct de vedere economic, cu cine şi de către cine.

Şansa noastră nu este de a ne uita în intern, pentru că istoria ultimului deceniu ne arată că fără constrângeri nu facem nimic. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în perioada de boom şi ce riscă să se întâmple acum.

Pentru a continua să creştem şi să nu ne trezim că peste 25 de ani suntem tot aici, trebuie să ne uităm mai mult la extern:

1. Ne trebuie mai multe investiţii străine, pentru că firmele româneşti nu au capacitatea şi nici resursele financiare să susţină economia. Uitaţi-vă la toate datele statistice. De la 70 de miliarde de euro trebuie să ajungem al 150 de miliarde de euro pentru a putea ajunge la un salariu mediu de 1.000 de euro.

Investiţiile străine dau de lucru companiilor româneşti, asigurându-le comenzi şi cash-flow. Asta-i realitatea.

2. Ponderea multinaţionalelor în businessul românesc trebuie să crească de la 50% acum spre 60%. Multinaţionalele au resurse financiare pentru a face investiţii, pentru a plăti salarii mai mari şi a rezista mai bine în criză din punct de vedere financiar.

Ideea că multinaţionalele pleacă peste noapte nu este susţinută de realitatea ultimului deceniu decât prin excepţie. Cine a venit aici şi-a majorat prezenţa – uitaţi-vă la companiile auto, IT, logistică, real-estate etc.

În criză, companiile româneşti taie cel mai repede investiţiile, salariile şi fac faţă cel mai greu vremurilor dificile. Pentru că nu au bani ca să reziste.

3. De la 6.000 de companii care duc în spate 68% din cifra de afaceri totală din economie, trebuie să ajungem la 20.000-25.000. Trebuie susţinute prin toate formele companiile mijlocii şi mari pentru că ele fac mai uşor investiţii şi angajează oameni.

4. Să ne ducem la Bruxelles, la Uniunea Europeană şi să ne “predăm”, să ne facă ei autostrăzi, şcoli, spitale, pentru că istoria ultimilor 10 ani, când am avut miliarde de euro pe mână, ne arată că nu am făcut nimic.

E frumos când ridicăm glasul la Bruxelles sau la FMI că suntem independenţi, că ştim noi mai bine ce avem de făcut, dar când ne uităm pe geam, pe stradă, nu avem autostrăzi, spitalele din afara Bucureştiului crapă, iar gunoiul se adună în spatele blocurilor.

5. Avem nevoie de FMI, de Banca Mondială şi Comisia Europeană ca să ne ajute să nu deraiem. Fără aceste instituţii, fără programe clare - unele mai bune, altele mai rele - nu facem nimic. Nimeni nu mişcă nimic în administraţia centrală de bună voie dacă nu are la spate biciul FMI.

6. Să avem grijă ce ne dorim cu băncile din România, cele mai multe dintre ele parte a unor grupuri financiare internaţionale. Să nu uităm că nu avem capital suficient intern, chiar dacă depozitele depăşesc în acest moment creditele acrodate. Nu putem finanţa economia singuri, din resursele interne, şi avem nevoie de resurse externe.

7. Nu putem investi uniform în toate zonele. Oricum, nu se face acest lucru nici acum. Dar mai bine este ca statul să investească resursele disponibile în 15 zone din ţară (zece avem acum şi poate mai adăugăm încă cinci zone puternice în următorii 25 de ani) decât să le împrăştie peste tot şi să nu ajungă suficient la nimeni. Mai bine faci încă o şcoală în Pantelimon sau în Mănăştur, în Cluj, decât să renovezi o şcoală la 30 -50 de km de oraşe. Alocarea investiţiilor în oraşele principale va face economia mai competitivă. La ţară, unde zonele sunt depopulate, în staţiile de autobuz bate vântul.

8. Cum trecem de la a lucra pentru Bill Gates la a dezvolta o industrie tehnologică naţională. Nu am altă idee decât parcuri industriale de cercetare-dezvoltare în marile oraşe, care să funcţioneze ca paradisuri fiscale. Cine reuşeşte să facă valoare adăugată în România, mai mult decât a plăti un salariu, să beneficieze de toate facilităţile. Oricât am vrea să credem, dacă nu dai mai mult decât primeşti - ca subvenţii versus impozite şi taxe, nu poţi să creezi un ecosistem din care să iasă şi antreprenori români pe picioarele lor.

9. Deschiderea graniţelor pentru muncitori şi creiere din toată lumea, indiferent că sunt moldoveni, ucraineni, ruşi, unguri, sârbi, greci, germani, italieni, vietnamezi, nepalezi, sirieni, libanezi. Până să se întoarcă românii care lucrează în afară, mai bine am face din România şi din 10-15 oraşe o zonă în care poţi să vii, să găseşti de lucru şi să-ţi faci un viitor. Poate cineva face un plan utopic de a aduce în următorii 25 de ani  100.000 de germani în România, 100.000 de italieni, 100.000 de spanioli, 100.000 de ucraineni etc.

Ca un exemplu, din punct de vedere al activelor deţinute, un român, pentru că este proprietar al apartamentului în care stă, este mai bogat decât un neamţ, care stă în chirie de ani de zile. Uitaţi-vă pe rapoartele Unicredit.

10. Din punct de vedere politic, social, cultural, economic, România trebuie să devină mai europeană, decât mai românească. Atenţie la politicienii care îşi fac un titlu de glorie din naţionalism. El este bun când îţi fac şi autostrăzi, când nu stai cu orele la urgenţă într-un spital, când numărul copiilor care se nasc este mai mare decât numărul românilor care mor şi când rata de analfabetism scade, nu creşte. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO