Eveniment

Cursurile faţă în faţă sunt cerute de tot mai mulţi părinţi. Studiu MEC: 55% dintre părinţi doresc revenirea la şcoala faţă în faţă, 31% vor sistem hibrid

Cursurile faţă în faţă sunt cerute de tot mai mulţi...

Autor: Cosmin Pirv

31.08.2020, 13:21 125

Peste jumătate dintre părinţi vor revenirea elevilor la cursuri faţă în faţă, în timp ce aproape o treime îşi doresc ca şcoala să înceapă în sistem hibrid, se arată într-un studiu comandat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Potrivit studiului „Back to School Post-Covid”, derulat în rândul părinţilor care au copii în învăţământul preuniversitar, 55% dintre aceştia doresc revenirea la cursuri faţă în faţă, acest scenariu beneficiind de cel mai crescut nivel de încredere.

Cursurile faţă în faţă sunt preferate, mai ales, în cazul preşcolarilor şi elevilor de liceu. Principala îngrijorare a părinţilor se leagă de neatenţia copiilor faţă de regulile de distanţare fizică şi igienă, dar şi de faptul că unii părinţi şi-ar putea trimite copiii la şcoală, chiar dacă prezintă simptome.

Aproape o treime (31%) dintre părinţi optează pentru cursurile mixte, acasă şi la şcoală, cu un grad moderat de încredere. Această variantă este preferată, în special, pentru elevii din ciclurile gimnazial şi liceal, precum şi pentru cei care locuiesc în oraşele mari şi foarte mari ale ţării.

Studiul arată că doar 14% dintre părinţi aleg cursurile exclusiv la distanţă, variantă care a acumulat cel mai scăzut nivel de încredere. „Părinţii elevilor de gimnaziu şi din clasele mai mici tind totuşi să accepte mai uşor această formă de desfăşurare a cursurilor, comparativ cu cei din clasele de liceu. Reticenţa părinţilor a fost generată de lipsei socializării (65% dintre părinţi), a timpului prelungit petrecut în faţa calculatorului (58%). Aceasta este reflectată în dificultatea asimilării informaţiilor predate în cadrul cursurilor la distanţă (62%) ori de faptul că elevilor le lipseşte concentrarea (54%), neavând un program clar şi o anumită rutină de învăţare (52%)”, se arată în comunicatul MEC.

Studiul „Back to School Post-Covid”, lansat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a fost realizat în perioada 26 iulie - 3 august 2020, de către MKOR Consulting în parteneriat cu Unitatea de Cercetare în Educaţie din cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, pe un eşantion de 1.067 de respondenţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO