Parlamentarii care au semnat moţiunea de cenzură sunt suficient de mulţi, sunt mai mulţi decât cele 233 de voturi pentru demiterea guvernului. Dar una este să semnezi şi alta este să votezi. Semnătura este în clar, dar votul este secret.
Mulţi parlamentari, inclusiv premierul Bolojan, au evocat ipoteza alegerilor anticipate. Pentru a ajunge acolo, drumul este lung. Trebuie să cadă trei guverne, consecutiv. Primul trebuie să cadă guvernul Bolojan, prin votul suveran al Parlamentului. Apoi, acelaşi Parlament trebuie să respingă, prin vot, propunerea preşedintelui României pentru poziţia de prim-ministru. Uşor de spus, greu de făcut. Dacă se ajunge aici, Parlamentul este demis. Dar parlamentarii nu arată că ar fi dispuşi să renunţe la locurile lor parlamentare. Aşa că, deşi Constituţia ia în calcul, teoretic, această soluţie, în mod practic aceasta este cvasiimposibilă. Alte ţări sunt mai dinamice. Bulgaria a avut alegeri parlamentare de opt ori în ultimii cinci ani. Deputaţii americani sunt înlocuiţi o dată la doi ani.
Din 1990 încoace, România a avut 17 premieri (titulari, nu intermediari). Doar trei dintre aceştia au fost demişi prin moţiuni de cenzură, ultimul dintre ei fiind chiar Sorin Grindeanu, şeful PSD, care ar fi trebuit, potrivit înţelegerilor politice din coaliţie, să devină/redevină premier, în locul şefului guvernului de azi.
Mulţi dintre parlamentarii care au semnat moţiunea spun că nu o vota astăzi. Situaţia seamănă cu cea din 1998, când guvernul de coaliţie de atunci a căzut, iar premierul Victor Ciobea a plecat. Nu înainte de a-l acuza pe preşedintele Emil Constantinescu de trădare. Cum azi partizanii premierului Ilie Bolojan îl acuză pe preşedintele Nicuşor Dan de trădare. Cel care a provocat criza din 1998 este Traian Băsescu. Ales apoi preşedinte al României pentru două mandate. Şi acea coaliţie fusese formată în numele Europei, al integrării în comunitatea europeană. Nimic nou sub soare, spune regele Solomon.
