Preşedintele Klaus Iohannis a fost în atenţia publică la sfârşitul săptămânii trecute prin gestul de a da la o parte steagul Marii Britanii, în faţa presei, la Bruxelles, pentru a-şi face loc către jurnaliştii care-i solicitaseră o declaraţie.
Istoria va decide dacă a fost întâmplător sau nu, având în vedere că tocmai participase la summitul privind Brexitul, însă este de remarcat faptul că gestul corespunde unui preşedinte care ne-a obişnuit destul de taciturn, dar în stare să ia o poziţie decisă atunci când este nevoie, inclusiv la nivel simbolic.
În această linie, este de remarcat întâlnirea pe care a avut-o preşedintele Klaus Iohannis pe 25 aprilie la sediul Camerei de Comerţ cu peste 200 de oameni de afaceri şi reprezentanţi de multinaţionale din România.
O întâlnire de peste 2 ore, cu 16 întrebări, în care preşedintele a pus pe masă opinii şi argumente despre proiectele sale şi despre economie cum nu a mai făcut-o până acum şi de fapt cum au făcut-o destul de rar preşedinţii României în relaţie cu mediul de afaceri.
De puţine ori s-a întâmplat ca un preşedinte să stea două ore în faţa reprezentanţilor de business şi să discute temele zilei. Dezbaterea a avut loc la iniţiativa şi în organizarea Administraţiei Prezidenţiale.
Salutară de altfel şi găzduirea de către Camera de Comerţ a aceastei întâlniri, instituţia reuşind în ultimii ani să-şi recapete rolul de agregator, de reprezentare şi de platformă de comunicare între mediul politic şi mediul de business, pe care trebuie să-l aibă.
Dincolo de seriozitatea cu care s-a desfăşurat întâlnirea, după cum reiese din transcriptul de 13 pagini oferit de Administraţia Prezidenţială, este surprinzătoare familiaritatea preşedintelui cu temele „tari“ ale momentului în business: criza de forţă de muncă, discrepanţa ponderii numărului de lucrători în agricultură (30% din forţa de muncă activă) cu ponderea agriculturii în PIB (4%), criza de IT-işti, diferenţele de performanţă în infrastructură: IT vs infrastructura fizică, dar şi tensiunea care începe să se acumuleze între capitalul privat românesc şi capitalul străin.
Iohannis avertizează în ceea ce priveşte acest ultim punct: este o greşeală să se meargă în direcţia unei adversităţi între capitalul străin şi cel autohton.
„Resping categoric tentativele populiste recente de a pune în opoziţie investiţiile străine faţă de capitalul românesc. Antreprenoriatul român se va consolida cu atât mai mult cu cât cooperarea cu investitorii străini va fi mai strânsă“, a spus preşedintele.
Sigur că o eventuală tensiune aici este neproductivă, însă simplul fapt că se face o distincţie şi că se pune problema dezvoltării capitalului privat autohton este deja un câştig.
Dincolo de actualitatea temelor abordate, discuţia cu antreprenorii a scos la iveală un preşedinte foarte direct, „cu vorbele la el“, cum nu a lăsat până acum preşedintele Iohannis impresia că ar fi.
Spre exemplu, pentru a arăta cât de vitală este predictibilitatea pentru mediul de business, Iohannis a spus: „Dacă aveţi copii la şcoală, puneţi-vă întrebarea: când este vacanţă? Nu se ştie. Dacă nici atâta lucru nu reuşim să planificăm în avans, cum să planificăm o anumită reformă?“.
Apoi, pentru a explica de ce a avut iniţiativa proiectului de ţară şi cum vede situaţia de astăzi a României, la 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, a recurs la o comparaţie între un copil care a performat faţă de unul care s-a dus la şcoala care i-a fost sugerată de părinţi şi nu a avut acelaşi succes.
„De ce unii ajung foarte sus şi foarte performanţi şi alţii înoată prin zona de medie sau submedie? Fiindcă unii au ştiut ce vor de la viaţă, iar ceilalţi au cam făcut ce li s-a spus. «Sunt ok», cum se zice. Întrebare: «Ce faci?» Răspuns: «Sunt ok». Noi, ca ţară, am făcut tot aşa: Suntem ok dacă suntem în NATO şi UE. Păi eu, ca preşedinte al României, vreau mai mult de atât. Vreau să vedem ce vrem noi, românii, cu România.“
Aici, în acest exemplu, este evidentă paradigma de profesor în care se mişcă preşedintele, însă comparaţia are logică şi este interesantă pentru că şi-a dezvăluit către oamenii de afaceri din faţa sa şi un mecanism al gândirii interioare şi o viziune proprie asupra funcţionării societăţii, mecanism în care probabil că voinţa are un rol predominant.
Din acest punct de vedere este bine că se pune această întrebare: „ce vrem?“.
Urmează, acum, pur şi simplu să fie puse pe masă obiective măsurabile în termeni de PIB/capita, speranţă de viaţă, acces la utilităţi, salariu mediu, calitatea vieţii şi căile de a ajunge la aceste obiective vor putea apărea pe baza resurselor care vor fi identificate.
Însăşi discuţia este un pas corect.
Interesant e că preşedintele a pus pe masă pentru business şi o cale şi anume posibilitatea ca România să meargă pe integrarea între industria auto şi sectorul IT&C, idee care a fost menţionată prima dată de antreprenorul Florin Talpeş (Bitdefender).
De asemenea, a fost menţionată posibilitatea dezvoltării în agricultură şi industria alimentară, unde studiul „Capitalul privat românesc“, realizat de Ziarul Financiar, a arătat că în acest moment este singura industrie încă ramasă sub controlul capitalului privat românesc iar cu pârghii adecvate România poate trece de la stadiul de exportator de berbecuţI şI cereale la mai multă valoare adăugată.
În ceea ce priveşte IT-ul, preşedintele iarăşi a atins punctul critic: „Cum să ai mai mulţi studenţi şi profesori în facultăţile de profil, când un asistent universitar care câştigă 3.000 de lei este ofertat de un dezvoltator care-i oferă cel puţin 3.000 de euro?“, răspunzând la întrebarea cum poate fi majorat numărul de circa 7.000 de absolvenţi pe an de IT, în condiţiile în care piaţa cere dublu.
Dincolo de toate aceste discuţii, care pot fi bune şi de substanţă, rămâne întrebarea: ce măsuri vor fi practic luate?
Este un pas înainte că sunt identificate punctele critice, dar dincolo de această acuitate, cine poate susţine şi un cadru de trasare a unor obiective clare şi un drum pentru atingerea lor?
Cu alte cuvinte, dacă preşedintele Iohannis, fost profesor de fizică, nu poate face nimic pentru a fixa măcar vacanţele elevilor, atunci despre vreun tren de mare viteză sau un nou pod peste Dunăre ce să mai vorbim?
