Eveniment

Dan Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanţelor: Dorim să continuăm procesul de simplificare a regulilor fiscale

Dan Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanţelor: Dorim să continuăm procesul de simplificare a regulilor fiscale

Foto: Silviu Matei

Autor: Mihaela Claudia Medrega

16.11.2011, 13:21 151

Modificările fiscale din perioada următoare vor urmări simplificarea reglementărilor, iar stabilitatea la nivelul taxelor va fi menţinută, afirmă Dan Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanţelor responsabil cu legislaţia fiscală.

· Se doreşte extinderea impozitării în sistemul normelor de venit (sumă fixă stabilită anual) pentru anumite activităţi, precum cele de taximetrie, la care acum se aplică impozitarea în sistem real (asupra diferenţei dintre veniturile încasate şi cheltuielile deductibile);

· Finanţele vor să generalizeze plata impozitelor în data de 25 a fiecărei lunii;

· Introducerea în Codul fiscal a contribuţiilor sociale pentru activităţile independente este principala măsură care va fi adoptată în perioada următoare;

· ANAF va prelua de la casele de asigurări declararea şi plata contribuţiilor sociale;

· Avem în vedere introducerea principiului opţiunii în Codul Fiscal. Până acum nu exista posibilitatea de a opta. Am început cu posibilitatea de a opta pentru plata anticipată a impozitului pe profit sau plata în sistem real, măsura urmând să intre în vigoare din 2012;

· Există o marjă foarte mică în ceea ce priveşte politica fiscală, dat fiind momentul în care ne aflăm. Orice ingerinţă ne­potrivită se poate întorace împotriva Guver­nului ca un bumerang;

· La nivelul economiei româneşti simţim o revigorare. Din nefericire, la nivel fiscal nu am simţit-o atât de mult pentru că agricultura nu este fiscalizată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO