Altex Logistic Park Bucureşti, vehiculul imobiliar al grupului Altex, a aprobat în septembrie 2025 achiziţia a două noi pachete de teren în comuna Dragomireşti-Vale, judeţul Ilfov. @ Operaţiunea este finanţată prin majorarea capitalului social al companiei cu 13 milioane de lei, bani veniţi integral de la asociatul unic, Altex România. @ Terenurile achiziţionate, de aproape 47,5 hectare în total, triplează practic suprafaţa funciară pe care grupul o deţine în zonă.
Dan Ostahie, fondatorul şi CEO-ul Altex România, cel mai mare retailer electro-IT din ţară (poziţia 28 în Topul celor mai mari companii din România realizat de ZF), continuă strategia de consolidare a infrastructurii logistice proprii printr-o nouă rundă de achiziţii de teren în comuna Dragomireşti-Vale, la câţiva kilometri nord-vest de Bucureşti.
Potrivit documentelor analizate de ZF, compania Altex Logistic Park Bucureşti a aprobat, prin decizia asociatului unic din 9 septembrie 2025, majorarea capitalului social cu 13,056 milioane de lei, de la 38,352 milioane lei la 51,408 milioane lei. Operaţiunea presupune emiterea a 1.305.600 de părţi sociale noi, cu valoarea nominală de 10 lei fiecare, subscrise integral de Altex România.
Aceeaşi decizie aprobă încheierea contractelor de vânzare pentru două loturi de teren situate tot în Dragomireşti-Vale. Primul pachet, cu o suprafaţă de 46,15 hectare, va fi achiziţionat de la soţii Pintilie pentru un preţ de 2,707 milioane de euro. Al doilea pachet, de 1,25 hectare, va fi cumpărat de la firma MAS Drag Imob pentru 604.347 de euro. Valoarea totală a celor două tranzacţii se ridică, aşadar, la aproximativ 3,3 milioane de euro.
Noua achiziţie este semnificativă nu doar prin suprafaţa implicată, ci şi prin semnalul strategic pe care îl transmite: grupul Altex îşi rezervă deja terenul necesar pentru o eventuală nouă fază de extindere a parcului logistic, la un moment în care retailerul pune tot mai mult accentul pe comerţul online şi pe eficientizarea lanţului de aprovizionare.
Platforma logistică din Dragomireşti-Vale a fost lansată în 2018, când Altex a cumpărat un prim teren de 15,2 hectare pentru aproximativ 5,5 milioane de euro. Proiectul iniţial a presupus ridicarea a două hale de depozitare care totalizează în prezent circa 86.000 de metri pătraţi, într-o investiţie de peste 37 de milioane de euro. Prima etapă a fost finanţată de EximBank, iar a doua de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care a acordat în 2020 un credit de 12 milioane de euro.
La finalul anului 2024, BERD a aprobat un nou împrumut, de 26,25 de milioane de euro, pentru construcţia celui de-al treilea depozit din cadrul parcului, cu o suprafaţă de aproximativ 50.000 de metri pătraţi. Odată finalizat, Altex Logistic Park va ajunge la o suprafaţă construită de circa 137.000 de metri pătraţi, ceea ce îl va transforma într-una dintre cele mai mari platforme logistice deţinute de un retailer român.
Creşterea parcului logistic propriu a permis Altex să reducă treptat dependenţa de spaţiile închiriate, compania renunţând în ultimii ani la o parte din suprafeţele pe care le ocupa în parcul logistic P3 Bucharest, situat la aproximativ doi kilometri distanţă.
Altex România a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 7,66 miliarde de lei, în creştere cu 9,3% faţă de anul precedent, şi un profit net de 380 de milioane de lei, de peste două ori mai mare decât în 2023. Compania operează peste 135 de magazine la nivel naţional şi are aproximativ 3.700 de angajaţi. În plus, grupul controlat de Dan Ostahie a preluat în 2025 lanţul de bricolaj Brico Dépôt de la grupul britanic Kingfisher, tranzacţie care adaugă încă aproximativ 1,5 miliarde de lei la rulajul consolidat.