Eveniment

Daniel Dăianu, BNR: Dinamica macroeconomică internă a României din ultimii ani nu este sustenabilă; o corecţie a deficitelor externe devine inevitabilă

„Cum să se reducă deficitul bugetar este de văzut în condiţiile în care spaţiul de diminuare a cheltuielilor publice, mai ales a celor de capital, s-a micşorat mult în ultimii ani.“

„Cum să se reducă deficitul bugetar este de văzut în condiţiile în care spaţiul de diminuare a cheltuielilor publice, mai ales a celor de capital, s-a micşorat mult în ultimii ani.“

Autor: Roxana Rosu

09.04.2019, 00:03 1533
Mersul evenimentelor pe plan extern prinde economia României pe picior greşit, iar corecţia, atunci când va avea loc, este bine să fie cât mai puţin forţată, să fie evitată o „aterizare forţată“, este de părere Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Ad­minis­traţie al BNR.

„Norii se adună în lume; economii de peste tot încetinesc în condiţii de tensiuni comerciale, de niveluri înalte ale datoriilor publice şi private în numeroase state (...). Unii amintesc că băncile sunt mai bine garnisite cu capital propriu şi lichidităţi, dar subestimează ponderea în creştere a finanţărilor acor­date de entităţi nonbancare, ce nu sunt reglementate în mod adecvat“.

Dinamica macroeconomică internă a României din ultimii ani nu este sustenabilă în primul rând din cauza evoluţiei deficitelor externe, cu atât mai mult în con­textul internaţional în deteriorare. Astfel, o co­recţie a deficitelor externe devine inevitabilă mai de­vre­me sau mai târziu, trăgaciul putând fi un şoc extern.

Din această pers­pectivă, co­recţia, când va avea loc, este bine să fie cât mai puţin for­taţă. Ea are sens şi din pers­pec­tiva aderării la zona euro şi a in­trării, în preala­bil, în me­canis­mul cursu­rilor de schimb, am­bele imposibile fără o consoli­dare bugetară soli­dă şi controlul deficitelor externe.

„Este nevoie de luciditate, curaj şi respon­sa­bi­li­ta­te, de o bună conclucrare între BNR şi Guvern“, apre­ciază Daniel Dăianu. În opinia lui, soluţia optimă de corecţie a dezechilibrelor externe reclamă o ajus­ta­re a politicii bugetare, de reducere a deficitului si­mul­tan cu o îmbunătăţire a structurii bugetului, în com­binatie cu o politică monetară întărită cu justă măsură.

„Cum să se re­ducă de­ficitul bu­ge­tar este de văzut în con­diţiile în care spaţiul de dimi­nuare a chel­tu­ie­li­lor pu­blice, mai ales a celor de ca­pital, s-a mic­şorat mult în ul­timii ani.“

În plus, reducerea defici­tului este bine să implice o scă­dere cât mai mică a chel­tuielilor.

„Trebuie să găsim căi pentru ca necesara conso­lidare bugetară să aducă resurse sporite la buget.“

O soluţie în acest sens este o absorbţie cât mai intensă de fonduri europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO