Daron Acemoglu este un economist cunoscut pentru contribuţiile sale influente în economia politică, economia dezvoltării şi economia instituţiilor, care tocmai a câştigat alături de Simon Johnson şi James Robinson premiul Nobel pentru economie. Născut în Turcia în 1967, Acemoglu a avut un impact semnificativ asupra înţelegerii relaţiei dintre instituţii, puterea politică şi dezvoltarea economică, fiind unul dintre cei mai citaţi economişti la nivel global.
Acemoglu s-a născut în Istanbul, Turcia, într-o familie de origine armeană. Tatăl său era avocat, iar mama sa profesoară de literatură, ambii contribuind la dezvoltarea intereselor sale academice. A urmat studiile universitare la Universitatea din York, în Marea Britanie, unde a studiat economia şi a absolvit în 1989. Acemoglu şi-a continuat studiile la London School of Economics, obţinând doctoratul în 1992.
În anii 1990, Acemoglu s-a mutat în Statele Unite, unde s-a alăturat facultăţii Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT), una dintre cele mai prestigioase instituţii de economie din lume. A urcat rapid în ierarhia academică şi a devenit profesor titular la MIT la vârsta de doar 33 de ani, un semn al capacităţii sale academice şi al cercetărilor inovatoare.
Acemoglu este cunoscut în special pentru cercetările sale privind rolul esenţial pe care îl joacă instituţiile politice şi economice în modelarea prosperităţii şi bunăstării naţiunilor. Lucrările sale se concentrează pe modul în care diferite forme de guvernare, structuri instituţionale şi puterea politică influenţează creşterea economică pe termen lung şi progresul social.
Lucrarea cea mai cunoscută a lui Acemoglu, co-autorată cu politologul James A. Robinson, este cartea Why Nations Fail: The Origins of Power, Prosperity, and Poverty (De ce eşuează naţiunile: Originile puterii, prosperităţii şi sărăciei) din 2012. În această carte influentă, Acemoglu şi Robinson susţin că instituţiile incluzive—cele care permit o largă participare şi oferă oportunităţi economice majorităţii populaţiei—sunt cheia succesului economic. În contrast, instituţiile extractive—unde puterea şi bogăţia sunt concentrate în mâinile câtorva—conduc la stagnare, inegalitate şi sărăcie. Această teorie a contestat explicaţiile tradiţionale care puneau accent pe geografie sau cultură ca principale determinante ale prosperităţii unei ţări.
Lucrările lui Acemoglu depăşesc sfera economiei şi intră în domeniul ştiinţelor politice, examinând modul în care structurile politice influenţează rezultatele economice. El şi Robinson au introdus ideea că naţiunile se blochează adesea în cercuri vicioase, unde elitele îşi consolidează puterea, creând instituţii care le servesc interesele, dar nu reuşesc să încurajeze inovaţia sau dezvoltarea economică pentru populaţia mai largă. Această perspectivă instituţională a avut un impact profund asupra factorilor de decizie politică, economiştilor dezvoltării şi politologilor care studiază de ce unele naţiuni prosperă, în timp ce altele rămân prinse în sărăcie.
În ultimii ani, Acemoglu şi-a orientat cercetările spre impactul schimbărilor tehnologice asupra pieţelor muncii şi inegalităţii. El a fost critic faţă de avansul necontrolat al inteligenţei artificiale şi al automatizării, avertizând că aceste tehnologii pot exacerba inegalitatea dacă nu sunt gestionate corespunzător. În viziunea sa, dezvoltarea rapidă a IA riscă să înlocuiască segmente mari ale forţei de muncă şi să concentreze bogăţia şi puterea în mâinile câtorva companii mari de tehnologie, cu excepţia cazului în care guvernele intervin pentru a direcţiona tehnologia într-un mod mai echitabil. Cercetările sale explorează cum inovaţiile tehnologice pot fie să sporească, fie să submineze prosperitatea comună, în funcţie de cadrele instituţionale care reglementează utilizarea acestora.
Daron Acemoglu a fost recunoscut pentru contribuţiile sale extinse la domeniul economiei prin numeroase premii şi distincţii. În 2005, a fost distins cu Medalia John Bates Clark, o recunoaştere prestigioasă acordată economiştilor americani sub 40 de ani care au adus contribuţii semnificative la gândirea şi cunoaşterea economică. De asemenea, este membru al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe şi a fost numit unul dintre cei mai influenţi 100 de economişti în diferite clasamente.
