Eveniment

Date actualizate: 168 de români au fost confirmaţi cu infecţie cu coronavirus

Date actualizate: 168 de români au fost confirmaţi cu...

Autor: Otilia Serescu, Mediafax

16.03.2020, 18:32 1156

Numărul persoanelor care au fost confirmate cu infecţie cu coronavirus a ajuns la 168, anunţă, luni, Grupul de Comunicate Strategică (GCS). Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19, respectiv 10, sunt fie contacţi ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină.

„În contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea COVID-19, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 16 martie a.c., decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pentru 30 de zile, măsurile adoptate regăsindu-se în anexa la acest comunicat. Până astăzi (luni - n.red.), pe teritoriul României, au fost confirmate 168 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 168 de cetăţeni care au contactat virusul, 9 sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi”, potrivit GCS.

De la ultima informare, au fost confirmate 10 cazuri noi, după cum urmează: 4 în Bucureşti, 2 în Ilfov şi câte unul în Constanţa, Teleorman, Neamţ şi Mureş.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacţi ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 10 persoane au vârsta cuprinsă între 21 de ani şi 63 de ani.

„Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.078 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.845 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.708 teste. Dintre acestea, 3.540 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 7 unităţi sanitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Iaşi şi Constanţa”, conform sursei menţionate.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

„Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.”, anunţă GCS.

Până luni, au fost raportate 51.771 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO