Dezvoltatorii imobiliari au devenit mult mai selectivi în privinţa proiectelor pe care le lansează, pe fondul costurilor de construcţie ridicate, al finanţării mai scumpe şi al unui ritm de vânzări care s-a temperat după anii record ai pieţei rezidenţiale. Chiar şi în acest context, nordul Capitalei continuă să atragă investiţii importante, iar Pipera rămâne una dintre zonele pe care investitorii şi dezvoltatorii mizează în continuare.
Daniel Tudor, Chief Investment Officer şi cofondator al Hubix, spune că locaţiile bine poziţionate continuă să performeze, chiar dacă piaţa s-a normalizat, iar compania investeşte 20 de milioane de euro într-un nou proiect rezidenţial dezvoltat împreună cu NEXO Development.
Proiectul Abito Pipera reprezintă prima investiţie a Hubix în Bucureşti şi include 148 de apartamente, două spaţii comerciale, locuri de parcare, zone verzi, piste de alergare şi biciclete, precum şi facilităţi dedicate comunităţii.
Valoarea brută de dezvoltare este estimată la aproximativ 28 de milioane de euro, iar termenul de finalizare este a doua jumătate a anului 2028. „Este primul nostru proiect în Bucureşti şi credem foarte mult în această zonă.
Pipera beneficiază deja de o infrastructură de servicii foarte dezvoltată şi găseşti aici aproape tot ce îţi doreşti pentru viaţa de zi cu zi. În plus, terenurile disponibile sunt din ce în ce mai puţine, ceea ce susţine valoarea investiţiei pe termen lung”, spune Daniel Tudor.