Eveniment

De mâine se plăteşte coplata în spitalele de stat. Vedeţi aici lista spitalelor ce au anunţat cât vor percepe

De mâine se plăteşte coplata în spitalele de stat....

Autor: Ioana David

31.03.2013, 14:15 1126

Spitalele publice din ţară vor începe de mâine să perceapă o taxă la ieşirea din spital numită coplată, ce poate fi cuprinsă între 5 şi 10 lei. Coplata se plăteşte o singură dată, indiferent de numărul de zile de spitalizare.

Există mai multe categorii de persoane care vor fi exceptate de la coplată. Este vorba despre bolnavii cronici din cadrul programelor naţionale de sănătate, copiii sub 18 ani, gravidele şi lăuzele, pensionarii cu venituri sub 740 de lei, persoanele cu dizabilităţi. Coplata nu se va achita nici în cazul internărilor de urgenţă.

“Introducerea coplăţii a fost o masură discutată cu organismele internaţionale încă din 2009 şi aprobata anul trecut. Noi am căutat să negociem cu Fondul Monetar International stabilirea unei sume modice, între 5 şi 10 lei. Aceasta se va percepe de fiecare spital, pe baza aprobării Consiliului de Administraţie, o singură dată, la externare”, a spus recent Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii.

 

Lista spitalelor care au anunţat nivelul coplăţii

 

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava: 5 lei

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca: 10 lei

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad: 10 lei

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva: 10 lei

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş: 7,5 lei

Spitalul de Urgenţă Floreasca: 10 lei

 

Sursa: Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO